Conflictele fac parte din natura umana, fie ca ne referim la conflictele dintre oameni/companii/natiuni, fie la cele sufletesti, atat de familiare multora dintre noi. Problema cea mai mare insa nu sunt conflictele in sine, ci modul in care alegem sa ne raportam la ele: sa cautam o cale de rezolvare sau sa le prelungim in detrimentul tuturor celor implicati. Asa cum psihologul este cel care ne poate facilita caile spre rezolvarea conflictelor interioare, tot asa exista mediatorii, cei care pot facilita ajungerea la o solutie in majoritatea cazurilor de conflict in relatiile interumane (la nivel personal sau profesional). La noi este o meserie tanara, care incepe deja sa-si dovedeasca eficienta, punand fata in fata partile beligerante in scopul aducerii lor pe pozitii de pace si acceptare a ideii de castig pentru toata lumea, in vederea negocierii unei solutii. Pentru ca, pana la urma, este vorba de o negociere care trebuie sa aiba loc intre parti, mediatorul avand rol de catalizator al acestui proces, facilitandu-le caile de comunicare si evitand implicarea instantelor judecatoresti care presupune, inevitabil, timp, bani si nervi. Am facut o introducere mai ampla inainte de a va povesti o intamplare cu talc, pentru a intelege mai usor despre ce este vorba.

Familia lui Stefan era revoltata de cum decursese ultima perioada din viata lui. Consultat luni la rand de un medic, cunostinta veche, cu diagnostic bland si tratamente repetate cu diferite medicamente, inlcusiv antibiotice, dar fara investigatii aprofundate, Stefan se simtea tot mai rau, insa mergea cu inima deschisa pe mana acestui doctor, pana cand starea sa a necesitat internarea de urgenta. Evaluarile din spital au adus un diagnostic greu si un tratament pe masura, care insa nu a dat roade, Stefan nereusind sa castige lupta cu boala. Imediat dupa ce Stefan a plecat, familia aflata in perioada de durere si furie necontrolata a simtit nevoia sa caute vinovati palpabili, care pot fi pedepsiti, pentru a-si ostoi cumva suferinta. Pe langa procesul de autoinvinovatire steril si fara baze reale, au considerat ca principalul vinovat este medicul la care Stefan a apelat initial si din cuvantul caruia nu a iesit luni de zile, incantat ca nu are nimic grav, desi toate simptomele spuneau altceva. Mai intai au cautat si alte familii aflate in situatia lor si s-au informat asupra notiunii de malpraxis in vederea trimiterii medicului „vinovat” in judecata. Nu a fost greu sa se creeze un val de simpatie, oarecum isterica, relativ la ceea ce s-a intamplat cu Stefan, mai ales ca nu erau singurii in aceasta situatie. Mai mult, viteza propagarii informatiei si exagerarea ei cu ajutorul retelelor sociale au ajutat la crearea unei presiuni mediatice in jurul subiectului. Primul avocat la care a apelat familia a vazut in acest proces un prilej de faima garantata, asa ca s-a apucat sa pregateasca cazul pentru instanta, luand legatura cu medicul vizat si informandu-l de intentia familiei lui Stefan. Si chiar in ziua in care sotia lui Stefan, Anca, trebuia sa se intalneasca cu avocatul pentru ultimele detalii, aceasta a fost martora unui conflict de strada, care era gata sa se termine cu o bataie, daca nu ar fi intervenit un tert impaciuitor. Impresionata de brusca schimbare de situatie, evident confuza inca si cu inima grea, Anca a ezitat, spre uimirea inciudata a avocatului, sa ii dea unda verde. Desi rudele nu au fost de acord cu ea, Anca s-a hotarat sa apeleze la un alt avocat pentru a-l intreba ce sa faca, confesandu-i-se ca unui psiholog si preot la un loc. Norocul ei a fost ca acest avocat nou sa ii propuna posibilitatea gasirii de solutii impreuna cu cealalta parte implicata, printr-un proces de mediere, acceptat pe loc de Anca (cu gandul si la scena din strada). Doctorul invinovatit de familie, la curent cu tot ceea ce se intampla, a avut la inceput o pozitie dura, declarand ca el va da in judecata familia lui Stefan pentru prejudiciul de imagine adus si stresul la care a fost supus (desi numele sau nu a fost facut public niciodata). Cu toate acestea, in urma unor sedinte de mediere mai lungi (sprijinite si de faptul ca Anca a mers la un psiholog), cele doua parti au convenit de comun acord ca acest conflict poate fi rezolvat, chiar daca fiecare credea in continuare cu tarie ca dreptatea este de partea sa. Astfel, Anca a renuntat la intentarea procesului (se gandea initial chiar ca ar putea sa-l acuze pe medic de omor din culpa), iar medicul a hotarat sa iasa anticipat la pensie si astfel, in opinia Ancai, sa nu mai poata nenoroci si alti pacienti. Asadar, un conflict a carui rezolvare pe calea instantelor nu ar fi facut decat sa mentina durerea Ancai si a intregii familii vie, fara sa le dea ragazul sa asimileze ce s-a intamplat (indiferent de rezolutia finala), a fost stins prin mediere. Aceasta intamplare este un exemplu clar de cat de important este ca partile sa vrea si sa aiba posibilitatea sa comunice pe „teren neutru”, inainte de apelarea instantelor (in cazurile in care, evident, ajungerea la o solutie depinde de cei implicati si solutia aleasa este legala).

PS: Am omis un detaliu. Persoana care a aplanat conflictul stradal la care a asistat Anca semana surprinzator de mult cu Stefan…

(articol participant la campania „Vorbim despre mediere?” pe Blogal Initiative)

Anunțuri