Turist acasa

Am locuit 8 ani in Spania, in diferite suburbii ale Madridului. Acolo a fost pentru mine acasa. Acolo a fost pentru mine locul de munca si locul unde ma intalneam cu prietenii si mergeam la cumparaturi, la o terasa, la film sau ieseam la discoteca. Pentru ca asta face toata lumea in orasul sau. Am trait acea perioada si m-am integrat in comunitatea romaneasca, dar si in cea locala, ca un nuevo vecino (vecin nou) tipic. Grabita sa invat cat mai bine limba spaniola, grabita sa ma adaptez obiceiurilor prin participarea obligatorie la nebunia sarbatorilor orasului, prin adaptarea la noua cultura gastronomica, prin descoperirea celor mai ieftine mercadillos (targuri) si magazine chinezesti „casi todo a 1 euro.” („aproape totul la 1 euro”). Nu doream decat sa ma transform intr-o localnica veritabila. Apoi viata m-a adus din nou, acasa.

Dupa cativa ani, privind retrospectiv la acea perioada, imi dau seama ca am pierdut din vedere esentialul. Acum nu-mi mai vine sa rad (cum radeam atunci) de turistii japonezi care fotografiau tot, intr-o permanenta miscare, dornici sa cunoasca in detaliu locurile, oamenii, istoria si cultura tarii vizitate (atat cat poate un turist sa o faca). Acum mi-e dor de Spania, mi-e dor sa o revad din perspectiva turistului. Mi-e dor sa merg la Madrid, sa poposesc cu atentie prelungita in fata fiecarui tablou din Muzeul El Prado, mi-e dor sa vizitez Palacio Real si catedrala Santa María la Real de la Almudena.

Palacio Real

Palacio de Cristal (Parque del Retiro)

Mi-e dor sa le dedic pasiune si timp Muzeului Reina Sofia si Galeriilor Thyssen-Bornemisza. Mi-e dor sa ma plimb prin parcul Retiro, sa vizitez el Palacio de Cristal.

Mi-e dor ca apoi, obosita, sa ma regasesc intr-un bar si sa ma mir de multimea hartiilor aruncate pe jos (semn ca stabilimentul are multi clienti). Sa comand un café cortado (cafea cu putin lapte) sau una clara (bere cu lamaie) si sa primesc tapa (gustare mica, gratuita, care insoteste obligatoriu bauturile alcoolice si, uneori, si pe cele racoritoare): un pincho de tortilla (o bucata de omleta cu cartofi, preparat tipic spaniol) sau putin jamón serrano (jambon uscat dupa metode numai de ei stiute, alta delicatesa spaniola obligatorie, pe langa celebrele paella, mariscos – fructe de mare si churros – gogosi cilindrice).

Museo del Jamón

Mi-e dor sa fac poze jamboanelor intregi de porc atarnate de tavanul Muzeului „del Jamón” si, daca tot e vorba de muzee atipice, sa dau o raita in lumea de ceara de la Museo de Cera din Plaza de Colón. Iar seara, acompaniata de prieteni si de una jarra de sangría (vin cu fructe), sa vad un spectacol de flamenco.

Plaza de Cibeles

A doua zi sa pornesc iar pe strazi, sa vizitez minunata gradina botanica si micro-gradina botanica din incinta garii Atocha, sa admir statuia si fantana din Plaza de Cibeles, dar si Palacio de Comunicaciones (Palatul Comunicatiilor) si apoi, pe jos, pe Gran Vía, sa-mi continui drumul spre centru, sa ajung in inima Madridului – Plaza Puerta del Sol, acolo unde este kilometrul zero si de unde se masoara toate soselele si autostrazile Spaniei. Sa intorc capul nostalgica dupa numerosii indragostiti care-si stabilesc primele intalniri langa simbolul impietrit al capitalei iberice –

El oso y el Madroño din Plaza Puerta del Sol

El oso y el madroño si apoi sa-mi odihnesc privirile pe minunatele picturi exterioare incarcate de personaje mitologice care impodobesc Casa de la Panadería din Plaza Mayor.

Toate amintirile incomplete se razbuna acum, iar eu rasfoiesc cu entuziasm oferte variate cu destinatii turistice atragatoare si diferite sejururi. Asa am descoperit echipa CND Turism si vacantele sale speciale.

Ei ma pot ajuta sa revad nu numai Madridul, dar sa vizitez si imprejurimile acestuia, cum sunt: El Escorial (si celebra sa Real Monasterio de San Lorenzo de El Escorial), Valle de los Caídos (complexul monumental ridicat in memoria celor cazuti in razboiul civil – 1936-1939, compus dintr-o basilica sapata in munte si o manastire strajuite de o cruce gigantica de 125 de metri inaltime), Aranjuez (cu vizita obligatorie la Palacio Real de Aranjuez), dar si alte orase, in varianta unui sejur de 10 zile care se va inscrie printre cele mai iubite vacante speciale din viata mea.

Ma opresc din scris si ma gandesc ca si acum fac la fel ca atunci… locuiesc de curand intr-unul din cele mai frumoase orase din Romania (Brasov), orasul in care mi-ai dorit sa ajung inca de acum 15 ani.

Brasov

Si iata ca mi s-a implinit visul si odata cu el am pierdut o bucurie: am uitat sa privesc muntii cu incantarea evadarilor din Bucuresti, al caror unic scop era doar sa respir aerul inaltimilor si sa ma simt, chiar daca uneori numai pentru o zi, in vacanta la munte… Ma tenteaza sa-mi caut o oferta de la CND Turism pentru destinatii interne, sa fiu turista la mine acasa pentru a ma putea bucura pe deplin de privelistile ametitoare din vai, de manastirile pierdute printre dealuri, de castelele istoriei, de locurile originii noastre despre care poate doar am citit in graba (cum ar fi Sarmizegetusa Regia) si apoi sa fug spre Delta Dunarii si spre mare.

Traim intr-o lume care are inca multe minuni de oferit, fie ca ni s-au transmis din trecut, fie ca le cream acum si, de cele mai multe ori, trecem surzi, orbi si muti pe langa ele. Tu care citesti, deschide fereastra si priveste strada, cladirea de vizaví, dealul, muntele sau lacul ce ti se desfasoara inainte si admira-le cu entuziasmul unui turist. Deschide ochii, viziteaza-ti orasul si apoi, gandeste-te: care vrei sa fie urmatoarea ta destinatie speciala? 

(sursa pozelor: Pinterest)

(articol inscris in competitia Spring SuperBlog 2014)