Cadoul perfect pentru relatia mea cu… internetul

logo_azertyInternetul, acest tinerel plin de avant, ambitie, creativitate si cunostinte incomensurabile din orice domeniu a reusit sa cucereasca prin omniprezenta sa (uneori sacaitoare, ce-i drept) pe absolut toata lumea. De la copiii de varste prescolare, pana la bunicile ce mai ieri isi petreceau timpul crosetand un ciorap sau o barfa cu vecinele, toata lumea este azi sedusa de vraja domniei sale. Ne-a intrat atat de adanc pe sub piele, incat ni s-a insinuat in cele mai intime momente ale vietii. Si nici nu i-a fost greu, noi i-am deschis larg usa si l-am poftit (chiar si incaltat) sa se lafaie pe canapeaua noastra, sa manance la masa cu noi, ba chiar sa ne insoteasca si la toaleta, nu mai zic pe strada, la serviciu si oriunde avem treaba. Fiti atenti! E el frumusel, stie sa se faca indispensabil, dar tinde sa devina acaparator si sa va mute intreaga viata din planul real in cel virtual, ajutat fiind si de tehnologia smart a ultimilor ani. Pentru ca acum nu mai e nevoie sa fii acasa, in fata calculatorului personal, legat prin mii de cabluri de propriile-i componente (monitor, tastatura, mouse, boxe, camera web…), plus cele care il alimenteaza cu energie electrica si internet, pentru a-ti verifica emailul sau conturile de pe retelele sociale sau pentru a gasi o informatie urgenta sau pentru orice altceva ai nevoie si chef (muzica, filme, documentare etc). Acum doar bagi mana in buzunar si dai de smartphone sau de tableta. Click-click, si-ntr-un picior daca stai si tii gadgetul cu doua degete si tot esti impreuna cu iubitul tau Internet, vesnic fresh, vesnic in miscare, ca si tine.

Recunosc ca i-am cazut si eu victima, m-a prins in mrejele lui vrajite si nu-mi da pace, uneori nici noaptea (inainte de culcare, mai arunc un ochi pe ce am in dotare, si anume telefon, la ultimele noutati), dar uite ca ecranul telefonului, oricat de mare ar fi, tot mic este pentru o navigare optima si mai mereu ochii imi dau de furca. Si cum caculatorul e prea greoi pentru a-l invita la o navigare inainte de somn, ma trezesc spunand cu voce tare: „Ei, dar daca as avea o tableta, ar fi alta treaba!” Si chiar ar fi. Tableta este tot un computer, numai ca unul portabil, are monitor touchscreen si o diagonala intre 7” si 10”, in general. Avantajul este ca are dimensiuni foarte practice, este foarte subtire si nu e nevoie de tastaura sau mouse, precum la laptop sau computerul de birou.

Plus ca mai trag cu ochiul si la fiul meu de aproape 6 ani caruia i-a adus Mos Craciun o tableta mai ieftina pe care o foloseste fie sa se uite la pozele si la filmuletele de familie, fie sa se joace diverse videogame-uri simplute. Si lui ii este utila si a invatat repede cum se utilizeaza pentru ce are el nevoie, asa ca imi fac singura curaj si ma auto-conving ca eu cu atat mai mult m-as descurca cu o astfel de minune tehnologica. Si unde sa gasesti asa ceva, repede si comod? Daaaa, asa e, pe net! Drept urmare, navighez pe internet in cautare de oferte si visez cu ochii deschisi la un iPad Air Black elegant, delicat, usor de manevrat si de utilizat. De altfel, nu am fost nevoita sa caut prea mult, am gasit imediat niste promotii faine la magazinul online Azerty.ro si acum, evident, nu prea stiu ce sa aleg. Sunt atatea modele de tablete la preturi de neratat, ca sunt in dilema! M-ar tenta si o tableta SAMSUNG Galaxy Note 10.1 P605 (2014 Edition), dar si tableta ASUS Transformer Pad Infinity TF700T…. si exemplele pot continua. Cum tehnica nu este punctul meu forte, cred ca cel mai bine ar fi ca inainte sa-mi iau ceva (dupa consultarea in prealabil a bugetului, pentru echilibrarea celor doi factori „vreau” si „pot”), o sa merg la showroom-ul Azerty in Bucuresti de pe strada Alexandru Borneanu numarul 2, colt cu strada Econom Cezarescu din zona Grozavesti – Carrefour Orhideea si sa cer sfatul unui specialist de-al lor.

samsung-galaxy-note-101-p605-black-1

SAMSUNG Galaxy Note

assu-tf700-grey-6

ASUS Transformer Pad Infinity

ipad-air-black

iPad Air Black

Asa ca sigur o sa ma innoiesc cu o tableta performanta, ultra-portabila, cum s-ar zice, o tableta cool, iar relatia mea cu Internetul va cunoaste o noua etapa, una mai bogata si mai palpitanta, mai plina de intalniri si de emotii, oriunde timpul si wifi-ul mi-o vor permite.

 – sursa pozelor: azerty.ro –

(articol inscris in competitia Spring SuperBlog 2014)

Anunțuri

O părere la “Cadoul perfect pentru relatia mea cu… internetul

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s