Pe vremea cand lucram la un ziar de limba romana din diaspora, primeam la redactie scrisori cu povesti de viata. Cateva dintre ele m-au impresionat si le-am pastrat in tot acest timp. Ele au fost publicate la vremea lor, iar azi, dupa aproape 10 ani, sunt la fel de actuale:

…mi-e teama ca daca apare Marius la usa mea, nu voi putea sa-i spun nu…

„Povestea mea este destul de lunga si complicata. Nu vreau sa va pierdeti rabdarea parcurgand randurile acestei scrisori, mai ales ca am ezitat mult pana cand m-am hotarat sa impartasesc cu voi cea mai dureroasa perioada din viata mea. De fapt, am recurs la a va scrie pentru ca nu mai stiu cui ma adresa, sunteti, practic, ultima mea speranta.  Vreau sa-mi descarc sufletul si sa-mi gasesc linistea mult dorita. Pentru ca toti cei implicati in ceea ce o sa va povestesc sunt inca in Spania, nu le voi da numele reale. Eu sunt din Buzau, dar am trait o mare parte din adolescenta si cei cativa ani de facultate in Bucuresti, cu speranta de a-mi construi o cariera, un viitor. Dar toate s-au dus…scrisori 3

Cand am ajuns in Bucuresti aveam numai 16 ani si m-am transferat la un liceu considerat „bun”. Am locuit mai bine de 2 ani la o matusa, apoi am fost nevoita sa-mi caut chirie. Eram majora si se presupunea ca ma pot descurca sigura. Asa am gasit o camera in casa unei batrane. Ii plateam putin, o ajutam la curatenie, faceam cumparaturile, iar ea imi gatea. Era un fel de simbioza si ne intelegeam bine. Batrana avea doua fete mari, plecate in Spania, si un fiu mai mic despre care nu prea mai stia nimic. Plecase de-acasa pe la 17 ani si pe vremea cand eu locuiam acolo sa fi avut cam 25. Batrana banuia ca este in Spania, la surorile sale, dar acestea se jurau ca nu (nu stiu ce motiv ar fi avut sa-si minta mama daca, intr-adevar, era acolo).

Intr-o seara insa, acesta a venit pe neasteptate acasa. Era beat si agresiv. Ne-a injurat si a plecat asa cum venise. Peste cateva zile a venit iar. De data asta eram singura acasa. Era tot beat. M-am speriat foarte tare cand l-am vazut, mai ales ca a inceput sa tipe dupa maica-sa. Nu a gasit-o si s-a luat de mine, intrebandu-ma daca ii fur sau ce fac acolo. I-am spus ca deja locuiam de aproape un an la ei, eram doar o simpla chiriasa. S-a uitat mai bine la mine si s-a repezit spre mine. Pe moment, am inghetat de frica, dar in secunda urmatoare, eram la mine in camera, unde m-am incuiat cu cheia si am blocat usa cu un scaun. Tremuram toata si nu stiam ce sa fac. A batut in usa de cateva ori, apoi a iesit in curte si a venit la fereastra. Nu-i vedeam decat ochii, cu sclipiri fascinante. M-am ascuns in cel mai intunecat ungher si am amutit. Intre timp, a venit si batrana acasa. L-a gasit batandu-mi in geam si strigand la mine cu familiaritate. Nu stiu ce a crezut ca se intampla, cert este ca a doua zi m-a dat afara. Mi-a spus ca nu vrea sa-i „stric feciorul” si sa plec unde vad cu ochii. „Feciorul” asista la scena, era treaz si ranjea la mine cu oarece satisfactie, razbunat oarecum pentru ca i-am scapat din maini cu o seara in urma. Initial nu am inteles reactia batranei, doar ii explicasem ce s-a intamplat. Ulterior am realizat ca, de fapt, vroia sa ma fereasca de Marius. Asa il cheama pe „fecior”.  Am rugat-o sa ma mai lase inca o noapte sa-mi adun lucrurile, sa vad unde sa ma duc. Pana la urma, singura solutie a fost sa ma intorc acasa, cu riscul de a lipsi mai mult de la facultate. Mi-am strans lucrurile in stare de soc. Marius nu-si lua ochii de la mine, iar ranjetul ii piersise. La fel imi pierise si mie frica. Ochii lui incepusera sa nu-mi dea pace, in ciuda repulsiei, revoltei si a tot ce simteam impotriva lui. Plus ca imi venea sa ma iau la palme. Nu intelegeam ce mi se intampla, ce naiba e in capul meu.

In noaptea aia a venit la mine in camera. Am vrut sa tip si m-am speriat iar. Dar nu mai era beat. Parea alt om. Spre surprinderea mea, mi-a vorbit pentru prima data pe un ton normal, aproape cald.
– Nu te speria, nu-ti fac nimic. Imi pare rau de tot ce s-a intamplat. Din vina mea trebuie sa pleci acum. Ai unde sa mergi?
– Nu… am murmurat  cu timiditate. Nu stiam unde vrea sa ajunga. Ochii lui negri ma fixau cu insistenta. Maine plec acasa. O sa am probleme cu scoala, dar nu stiu ce sa fac, i-am mai spus.
– Iarta-ma… a mai murmurat Marius si s-a asezat pe pat. Am tresarit si m-am tras speriata, el a sarit in picioare. Scena incepea sa fie ridicola. Eram extraodrinar de jenata fara sa inteleg de ce. Apoi, din senin, s-a repezit la mine si m-a sarutat… Am dat un icnet scurt, apoi cred ca mi-am pierdut mintile, caci l-am imbratisat si l-am tras langa mine in pat.

Probabil ca si eu am reactionat ca multe fete naive care se lasa cucerite de barbati imposibili, ticalosi, fara niciun Dumnezeu, dar care, nu stiu cum, fac o impresie puternica. Dupa ce ma agresase si ramasesem pe drumuri din cauza lui, eu ii cedam.

A doua zi nu am mai plecat acasa, ci m-a luat sa locuiesc cu el, fara stirea batranei. Statea intr-un apartament cu doua camere cu alti doi prieteni de teapa lui. Am stat acolo cateva luni. Parea sa se indrepte, in timp ce pasiunea noastra crestea. Nu mai venea asa de des beat acasa si isi cauta de munca. Eu mergeam iar la facultate si lucrurile cumva se asezau. Pana cand, intr-o zi, nu a mai venit deloc. Prietenii lui habar nu aveau unde ar putea fi. A doua zi, disperata, am sunat toti cunoscutii, am sunat la spitale, am sunat si la maica-sa. Nimic. Nici urma de Marius. Am vrut sa sun la politie, dar unul dintre colegii de apartament mi-a spus ca nu e prima data cand lipseste asa de acasa. Am mai ramas cateva zile acolo, total derutata. Pana la urma, nu am avut incotro, mi-am strans lucrurile (nu mai aveam asa multe, intre timp vandusem ce am putut ca sa ne intretinem) si m-am intors distrusa la Buzau. Am revenit la scurt timp in Bucuresti si cu greu am reusit sa nu pierd anul. Am gasit, pana la urma, un loc la camin. Nu reusisem sa aflu nimic de Marius. Eram terminata, Plangeam ziua, plangeam noaptea. Faptul ca nu stiam ce s-a intamplat, daca e bine si daca era bine de ce ma parasise atat de brutal, fara o vorba, ma sfasia. A fost o perioada extrem de dificila, ma topeam vazand cu ochii. Slabisem urat, capul ma durea constant si aveam insomnii. Unica prietena pe care reusisem sa mi-o fac la scoala era saturata de aceleasi istorii pe care i le spuneam mereu. Am fost si la psiholog de cateva ori (ai mei reusisera sa-mi trimita ceva mai multi bani), dar degeaba. Auzeam ca trebuie sa las trecutul in urma, asa cum a fost, si sa incep o noua etapa. Dar nu intelegeam cum. Ajunsesem o umbra. Pana la urma, m-am lasat convinsa sa ies si cu alti baieti. Nimeni nu ma interesa, gandul meu era numai la el. Din cand in cand treceam peste orice retinere si sunam la batrana in speranta ca imi va putea da vreo veste. Eram dispusa sa-l omor si apoi sa-i cad la picioare. Vroiam sa ma razbun si apoi sa fie iar al meu. Il iubeam cu pasiunea adolescentei si il uram cu puterea unei femei ranite.

Deja trecusera doi ani de cand nu mai stiam nimic de Marius. Totusi, o data la cateva luni, inca mai sunam la batrana. In ultimul timp, o sunam mai mult ca sa aflu ce mai face… Asa am sunat si in acea dupa-amiaza. Mi-a raspuns o voce de femeie tanara. Am inchis siderata. Totusi, curiozitatea a fost mai puternica si am sunat iar. De data asta mi-a raspuns chiar el.
– Alo, vorbiti, va rog!
– Marius… am soptit. Tu esti? Marius…
– Da, eu sunt, cine intreaba, va rog?
Vocea era a lui, dar nu-l recunoasteam. Ma bucuram ca o proasta ca e viu si ca-l aud.
– Eu sunt, Anda…
– Anda… aaa, Anda! apoi a adaugat repede si in soapta: nu mai suna niciodata aici. Unde esti? Vin eu la tine.
I-am dat adresa caminului in care stateam. Mi-a promis ca va veni chiar in acea seara. Am inchis tremurand. De fericire. Ura se topise, uitasem instantaneu absolut tot. Eram alta, renascusem in cateva minute.

A venit, intr-adevar, asa cum imi promisese. Mi-a povestit pe ocolite o adevarata aventura, cum fusese nevoit sa dispara din cauza unor probleme care nici macar nu erau ale lui, cum fugise in Spania la surorile lui, aici muncise fara acte, s-a chinuit, a fost cat pe ce sa fie si expulzat, iar pentru a evita acest lucru s-a insurat de forma cu o romanca pe care nu o iubeste, dar care avea cetatenia spaniola. Pe mine nu m-a cautat ca sa nu am probleme din cauza lui.
– Ea a raspuns la telefon?
– Da, ea era… dar nu o iubesc, crede-ma. Anii astia m-am gandit mereu la tine, dar nu te-am cautat pentru ca am crezut ca m-ai uitat si nu am vrut sa te deranjez, ma gandeam ca esti fericita cu noua ta viata, iar eu nu mai am loc in ea. Oricum, aveam de gand se te mai vad inca o data. Iar acum, ca sunt aici, cu tine, ca te vad… sunt cu adevarat fericit pentru prima data te cand ne-am despartit… si altele similare mi-a spus atunci, iar eu am crezut fiecare cuvintel, pluteam, eram in transa. Eram fericita si vindecata de toate suferintele si durerile mele, ultimii ani se stersesera cu buretele.

Cat timp a mai stat in Romania, am reluat relatia noastra. Eram iar… eu.

Apoi s-a intors in Spania cu nevasta-sa si pe mine m-a abandonat iar. Am reusit sa mai tin putin legatura cu el, macar sa inteleg ce s-a mai intamplat acum, dar fara rezultat. Imi indruga aceleasi justificari fara cap si fara coada. Apoi nu am mai dat de el.

Mi-am dat seama ca acest om ma nenoroceste, ca este mai rau decat un viciu si ca trebuie, cu toate fortele mele, sa renunt la tot ce a fost intre noi. O perioada am reusit sa ma mentalizez foarte bine si chiar am incercat sa am alte relatii. M-am mutat la alt camin. Atunci l-am cunoscut pe Dan. Dupa un an de relatie, Marius era istorie. Dan era un baiat linistit, indragostit de mine, serios, in fine, genul de barbat pe care ni-l dorim toate, dar pe care, atunci cand viata ni-l scoate in cale, il respingem pe motiv ca relatia cu el nu ne ofera emotii si pasiune. Eu nu-l respinsesm pe Dan, imi placea sa cred ca, in sfarsit, imi este bine si ca mi-am gasit rostul.

Pana cand, intr-o zi, ma suna o cunostinta din vechiul camin ca trebuie sa-mi vorbeasca urgent. Nu a vrut sa-mi spuna la telefon despre ce era vorba, dar parea ceva important. Am ezitat daca sa ma duc sau nu, nici nu fusesem foarte apropiate, dar pana la urma m-am gandit ca poate are nevoie de ajutor si atunci ar fi fost o cruzime din partea mea sa nu merg la intalnire. Aceasta a fost greseala vietii mele. Pe scurt, era vorba de… Marius. Se intorsese iar in Romania, avea deja un copil cu nevasta pe care „nu o iubea” si o rugase pe aceasta cunostinta sa ma caute in numele lui. Nici nu am vrut sa aud de el, imi parea rau ca venisem si ma pregateam sa plec cand… a aparut chiar Marius. Ma simteam umilita si inselata, furioasa si… emotionata. Am ramas singuri si am auzit o alta poveste incredibila despre cum nevasta-sa l-a „pacalit” ca sa-i faca un copil, despre cum vrea sa divorteze si sa ma ia cu el in Spania. De data asta nu mai credeam o iota din ce imi spunea. Doar ochii lui… erau aceeasi si continuau cumva, independent de vointa mea, sa ma tina prizoniera. Am facut un ultim efort sa ma smulg din vraja asta cu adevarat malefica pentru mine, dar… nu am reusit. Seara am sfarsit in bratele lui, desi aveam intalnire cu Dan. Ma simteam oribil, mizerabil, as fi vrut sa fug de mine, mi-as fi dat palme si ma uram… si, in acelasi timp, imi simteam iar, dupa multe vreme, inima batand. Vie. Pasiunea, nebunia si incostienta sau fost mai puternice. Toata acea pasiunea pe care o credeam moarta a reinviat cu si mai multa forta. Nu stiu cum am acceptat sa renunt la facultate si sa vin in Spania cu el si… familia lui.

Asadar, sunt aici de mai bine de un an. Marius m-a parasit iar, la numai doua luni dupa ce am ajuns. I-am fost in acest timp amanta, prietena, sora si sprijin financiar. Acum si-a gasit alta iubita, o spanioloaica cu bani care cred ca-l intretine si pe el si pe nevasta-sa. Sunt dezgustata de mine, sunt trista, sunt disperata si vreau sa scap de acest cosmar. Aici lucrez, am reusit pe ultima suta de metri sa fac rost de acte, dar sunt infiorator de singura si dezamagita.

Nu stiu ce sa fac. Am parasit un barbat care m-ar fi putut face fericita, pentru a ma lasa tarata in promiscuitate de cel care mi-a distrus viata. Mi-e dor de Dan, dar mi-e teama ca daca apare Marius la usa mea, nu voi putea sa-i spun nu…

Anda”