Scrisori din diaspora (4)

M-a prezentat ca pe o colega de apartament, apoi i-a spus in italiana (crezand ca eu nu inteleg), ca nu o sa mai stau mult cu ei…

scisori 4“Fiecare om are povestea sa de viata. In multe aspecte, aceste povesti se aseamana. Mai ales povestile noastre, ale romanilor plecati in strainatate. Eu am experimentat numai cateva luni viata de imigrant si pot sa va spun cu mana pe inima ca a fost cea mai urata perioada din viata mea. Scriu mai mult pentru cei care vor sa plece in strainatate si se bazeaza doar pe “prietenii” deja plecati si pe informatiile primite de la ei. In cele mai multe cazuri este vorba de o mare greseala.

Eu aveam in Romania un serviciu multumitor, imi placea, chiar daca nu era vorba de ceva “pasionant”, ceva care sa ma defineasca. Cumva rutina si acea senzatie de comoditatea incepusera sa ma apese. Am vrut o schimbarea pe care, insa, nu am chibzuit-o indeajuns.

Fostul meu iubit plecase de ceva timp in Italia. Desi imi facuse zile fripte, departarea stresese multe detalii suparatoare, iar nostalgia momentelor petrecute impreuna ma urmarea. Imi era dor de el, as fi vrut sa-l revad si sa incercam sa reluam relatia. Credeam ca departarea ne ajutase sa ne clarificam lucrurile. Asa ca mi-am luat inima in dinti si, cu sufletul la gura, l-am sunat, spunandu-i ce simteam. Am fost nespus de fericita cand l-am auzit ca se bucura ca m-am hotarat sa vin dupa el. Mi-am dat demisia, mi-am luat toate economiile cu mine si am plecat spre destinatia viitorului meu.

In Italia, fostul meu prieten locuia intr-o suburbie a Romei si lucra cu ziua. In prima saptamana am fost fericita sa vizitez orasul si sa recuperez alaturi de el timpul pierdut. Apoi am inceput sa imi caut de lucru. El nu locuia singur, din pacate, ceea ce ma facea sa ma simt cumva in plus si mereu urmarita, analizata. Aceasta senzatie s-a accentuat cand, dupa nici trei saptamani, am fost somata sa imi gasesc ceva de lucru daca mai vreau sa ma locuiesc acolo. In orice caz, sa incep sa “cotizez” la chirie. Desi ma asteptam ca prietenul meu sa imi ia apararea, am fost uimita sa il aud cum isi sustine colegii de apartament, fiind de acord cu ei. Din banii de acasa, am reusit sa platesc partea mea de chirie. Cum statusem acasa, mai faceam ceva curatenie, uneori mai gateam pentru toata lumea, incercand astfel sa compensez faptul ca ma primisera acolo. Asa mi se parea mie corect. Cand am inceput sa platesc chirie, recunosc ca nu am mai facut treburile casnice pentru toata lumea, ceea ce a dat loc la numeroase discutii, ca daca tot stateam degeaba… Asta m-a determinat sa accept orice de munca. Am fost cateva zile la spalat toaletele dintr-un parc public. Alte cateva zile am lucrat intr-un complex sportiv. A fost epuizant. Noroc ca am fost platita, asa am avut bani de mancare si alte cheltuieli. Desi nu aveam televizor si nici acces la internet, am fost obligata sa-mi platesc “partea” din abonamente. E corect asa ceva? Apoi a urmat lovitura de gratie. Intr-una din zile prietenul meu m-a anuntat ca s-a impacat cu o italianca de care se despartise inainte sa revin eu in viata lui si ca, daca mai vroiam, puteam sa raman in apartament, dar trebuia sa ma mut in sufragerie (un fel de loc comun), pentru ca el urma sa-si petreaca noptile cu italianca. Asta m-a terminat. M-am simtit mizerabil. Nu am avut ce sa fac, m-am mutat in sufragerie si curand am cunoscut-o personal pe italianca. Umilitor. M-a prezentat ca pe o colega de apartament, apoi i-a spus in italiana (crezand ca eu nu inteleg), ca nu o sa mai stau mult cu ei. Si asa am fost nevoita sa ma mut. M-am dus la o pensiune ieftina unde am ramas o saptamana, pana am terminat toti banii. Imi era groaza sa ma mut in alt apartament impreuna cu romani, deja stiam la ce sa ma astept. Cei de la pensiune nu au vrut sa imi lase camera contra munca, asa ca mi-am luat bagajul si m-am dus la autogara. Cu greu am reusit sa conving angajatii unei firme de transport sa ma ia acasa, in Romania, cu promisiunea ca imi voi plati biletul la destinatie. Si asa s-a terminat aventura mea in strainatate.

Intoarcerea a fost dureroasa. La fostul serviciu nu am avut cum sa ma intorc, asa ca am reluat odiseea cautarilor. Fara rezultat. Sase luni am cautat in disperare. In acest timp m-am izolat de toata lumea.

A urmat o perioada si mai trista, refuzam sa ies din casa, nu ma mai interesa nimic. Si cand totul parea ca se prabuseste definitiv (nici macar ai mei nu reusisera sa ma ajute in vreun fel sa depasesc acesata etapa), m-a sunat el. Va vine sa credeti? M-a sunat spasit… pe scurt, vroia sa ma intorc la el, in Italia. Presupun ca ramasese fara italianca. Initial, telefonul lui m-a rascolit, dupa care m-a bufnit rasul. Parea o secventa dintr-un film ratat. Cu orgoliul “reparat” m-am simtit in stare sa ies din depresie. Iar aceasta marturie face parte din “tratament”. Maine merg la un interviu si sunt optimista. Sper sa imi reiau vechea viata si sa uit, pur si simplu, aceasta experienta negativa. Iar celor care doresc “sa o ia de la capat” fara sa se pregateasca pentru ce e mai rau, le doresc sa nu pateasca ce am patit eu!

Cu bine,
Aurica”

Pe vremea cand lucram la un ziar de limba romana din diaspora, primeam la redactie scrisori cu povesti de viata. Cateva dintre ele m-au impresionat si le-am pastrat in tot acest timp. Ele au fost publicate la vremea lor, iar azi, dupa aproape 10 ani, sunt la fel de actuale.

 

Anunțuri

11 păreri la “Scrisori din diaspora (4)

  1. Transmite—i bietei Aurica toată compasiunea mea şi celor ce îţi citesc „scrisorile“ mai multă atenţie pentru a nu confunda eroul poveştii cu redactorul ei.

    Apreciază

  2. Sunt stabilit in Londra de aproape 3 ani , am ajuns aici dupa ce am pierdut serviciul in Romania.Nu am vrut sa fac pasul acesta , o decizie foarte grea insa siguranta zilei de maine ma speria mai mult ca orice. Am ajuns in Londra unde am locuit la fratele meu , este stabilit de foarte multi ani aici.Am benificiat de ajutorul lui foarte mult , insa perioada cand am ajuns eu la Londra adica 2011 a fost una foarte grea. De ce spun asta .. pentru ca ne vedeau ca pe niste hoti si oameni de nimic.
    Un an de zile am avut tot felul de job_uri , care mai de care .. !!! nu a contat ce faceam atata timp cat eream platit. Acasa in urma mea am lasat sotia si copilul de 11 ani. O durere in suflet foarte mare , durere ce ma facut sa rezist si sa indur un sistem care ptr Romanii din UK mai toate usile au fost inchise .. ( cont Bancar , NINO, drept munca , locuinta, etc).
    Dupa un an de zile am reusit sa imi aduc familia in Londra , un an care a fost de sacrificiu , am muncit 9 luni fara o zi libera . A fost foarte greu ,insa ,acum pot spune ca sunt fericit.!!.! Am familia cu mine , locuim intr-un apartament , avem servici iar copilul merge la scoala..
    Asta este povestea mea..!!!! , si vreau sa dau un sfat pentru toti care vor sa plece din Romania ….nu plecati daca nu va bazati pe persoana care va asteapta !!
    Oameni se schimba foarte mult odata ajunsi in alta tara..!
    Nu este usor pentru nimeni , pentru cei plecati multa suferinta iar pentru cei ramasi multa tristete .
    Cred ca blestemul cel mai mare ca om care il poti avea ,este acela de a pleca din tara ta …!!
    Aici suntem departe de tot ce ne este drag de casa , prieteni , parinti si locuri natale.
    Suntem oare noi de vina ..?? ca vrem o viata mai buna..?? Nu cred ..! insa trebuie sa multumim la toti politicienii din tara ca au cotizat la migratia masiva a tineretului din ultimi 10 ani din Romania.
    Sistemul si oameni politici din Romania care sunt ca o ciuma nu a facut decat sa provoace multa suferinta , lacrimi , durere si foarta multa tristete…!
    Va doresc multa sanatate si liniste sufleteasca..!
    Ionel ,

    Apreciază

  3. sincer am gasit si eu multe fete de genul asta cu dorinta sa le ajut sa vina aici sa isi creieze un viitor,dar nu am putut sa le promit nimic!!! imi pare rau de cele ce ti-sau intamplat si sper sa treci peste toate astea cu bine si sa iti reiei viata cu bine!!!

    Apreciază

  4. Imi pare rau ptr tot ce s-a intamplat in marea ta aventura,dar nu voi face niciun fel de comentariu asupra acestui lucru,incearca sa uiti,multumeste-i lui Dzeu ca a fost ,,doar atat,,si ca ti-a dat putere,si intelepciune sa iei hotararea cea mai inteleapta. In afara, viata este cruda,mirajul banilor te dezumanizeaza,putini sunt cei care raman OAMENI.am o experienta de mai bine de 10 ani,daca nu as avea copii si nepotii langa mine,in acest moment as pleca acasa,dar inca nu sunt atat de puternica incat sa pot face acest lucru Dar va venii o zi in care o sa spun….stop joc,,…da,nicaieri nu-i mai bine ca acasa la tine,asa ca nu descuraja,iti doresc mult succes in gasirea unui alt loc de munca,si sa nu uiti…orice sut in fund este un pas inainte.

    Apreciază

  5. Mda, nu te poti baza pe oameni – de cate ori face bine, trebuie sa te astepti la tot ceea ce-i mai rau. Dar poate ca deviez. Incep sa observ ca 70% din toti cei ce au plecat singuri in strainatate traiesc cam la limita subzistentei in primii 5 ani de munca si asimilare(si munca grea pe deasupra) ca sa ajunga totusi la un nivel firesc de trai, un echlibru cu bucurii…

    Sigur, sunt si unii care reusesc sa-si stabileasca un echilibru inca din primele luni de munca si remuneratie, dar decat daca se pleaca in cuplu, viata e crunta si sunt slabe sperante de a dezvolta prietenii veritabile, asadar o viata propriu-zisa – e greu in Romania, dar totusi e ceva aici, acasa…

    Si ca tot veni vorba de viata, astfel de specimene egoiste, fara sirea spinarii suficient de dezvoltata incat sa fie sinceri cel putin prin telefon ajung sa-i oboseasca de viata pe semenii lor mai cumpatati, astfel incat acele persoane incep sa „predea lectii de viata” – vorba cuiva – altor persoane la fel ca ei, intr-un cerc vicios… Munca-i munca, omul trebuie sa se intretina de la an la an din simplul motiv de a mai si trai un pic, dar e greu sa-ti mai revendici increderea in oameni si in viitor la un moment dat.

    Apreciază

  6. Da,desigur o experienta amara,ca multe altele.Cred ca aproape toti cei plecati de acasa, trec prin clipe grele uneori chiar de groaza,insa dureros, sau poate chiar umilitor este atunci cand omul de langa tine te dezamageste.Uneori e bine sa ai taria sa te departezi de acesti oameni si cred ca persoana in cauza a facut foarte bine ca s-a intors acasa.Multi refuza sa plece din cauza rusinii ,ramanand aici insa viata lor nu se imbunatateste cu nimic, si astfel ajung la depresii uneori chiar mai departe de atat.
    Felicitari pt decizia ta,ai fost un om puternic cand ai hotarat asta,iar D-zeu va avea grija de tine.Succes pe viitor !!!

    Apreciază

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s