Scrisori din diaspora (7)

 „Socul a fost atat de mare pentru mine, incat am lasat totul la usa lor si am plecat de nebun prin oras.”

scrisori din diaspora 7 „Sunt nedumerit. Inca nu am reusit sa inteleg cum poate cineva sa se comporte asa. Si apoi sa se priveasca senin in oglinda, sa isi continue viata printre oameni ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat. Ba sa se mai si roage la Dumnezeu, ca stiu ca avea obiceiul.

Dar sa va povestesc cum am ajuns aici. Am plecat din Romania in urma cu cativa ani impins de nevoie. Lasam acasa parinti in varsta si o viitoare sotie. Visam sa ne casatorim, sa locuim la casa noastra, sa avem copii si sa ne traim viata frumos. Stiu ca, in general, femeile sunt cele care au vise domestice, dar uite ca eu sunt exceptia care confirma regula. Nimic nu m-ar fi facut mai fericit decat aceasta viata si pentru ea am sacrificat orice. Am renuntat si la faptul ca facusem de mic sport de performanta si la sansa de a intra in lotul olimpic roman. Nimic nu mai conta, nimic nu era prea mult.

Am ajuns in Stuttgart la niste prieteni. Primele luni au fost anevoioase. Munceam pe unde apucam, pentru bani putini. M-am mutat foarte des, in diferite apartamente, cu diferite probleme asupra carora nu mai insist pentru ca, din pacate, multi dintre romanii care au imigrat stiu despre ce vorbesc din experienta proprie. Asa cum stabilisem cu iubita mea, economiseam la sange. Trimiteam acasa cat de mult puteam, banii urmand a fi depusi de ea la banca, intr-un cont de economii. In putinul timp liber, mergeam la prieteni care aveau internet si visam cu ochii deschisi: cautam terenuri in orasul natal care s-ar fi pretat pentru viitoarea noastra casa. Si ea cauta. Ba chiar a gasit pe cineva de la o firma de constructii, un inginer, care s-a oferit sa ne ajute, urmand sa negocieze cu firma sa un pret bun pentru constructia viitoarei noastre case. Nici nu simteam oboseala sau foamea. Simteam ca visele pot deveni realitate, singura conditie e sa crezi in ele si sa muncesti mult. Astfel, discutiile noastre se centrau pe viitoarea casa, iar inginerul acesta parea sa fie trimis de Dumnezeu, orice nelamurire sau obstacol erau spulberate de interventia sa.

I-am trimis iubitei mele procura sa cumpere un teren. Deja stransesm ceva banuti si ma bazam si pe un imprumut pe care ea il obtinuse de la banca. Totul a mers ca pe roate, cu un mic amendament, caruia eu nu i-am acordat niciun fel de atentie atunci: a cumparat terenul doar pe numele ei, intrucat, mi-a spus ea, „procura nu a fost valabila si nu am avut ce sa fac”. In fond, era viitoarea mea sotie. Am continuat sa-i trimit bani. Ea mi-a trimis poze cu terenul si cu planurile viitoarei case. Am hotarat sa ne apucam de lucrari doar dupa ce ma intorc si eu acasa, intre timp sa continuam cu economiile. Au mai trecut niste luni. Eu reusisem sa imi gasesc ceva stabil de munca. Eram multumit cu ce castigam. Continuam insa sa economisesc la sange. Intre timp, ea si-a piredut locul de munca de acasa si am preluat pe numele meu imprumutul la banca. Desi stabilisem sa nu ma intorc acasa (tot pentru economie) pana cand nu reusesc sa strang cati bani ne propusesem, nu am mai reusit sa rezist, in primul rand de dorul ei. Si atunci m-am gandit sa-i fac o mare surpriza: mi-am cumparat un bilet de avion (cel mai ieftin) si mi-am programat o deplasare fulger acasa. Nu am anuntat-o. Mi-am incarcat bagajele de cadouri pentru ea (cu riscul de a fi fost certat pentru cheltuiala) si cate ceva pentru parintii mei carora nu prea le trimisesm bani si fata de care ma simteam oarecum vinovat.

Pe scurt, am ajuns acasa si m-am dus glont la ea, incarcat cu de toate, plus cel mai scump buchet de trandafiri de la prima florarie care mi-a iesit in cale. Pluteam. Am sunat la usa ei… Mi-a deschis un barbat care m-a intrebat pe cine caut. Mi-au inghetat inima in piept si sangele in vine, dar stiam ca exista o explicatie. Si exista. Dar nu era cea pe care o asteptam eu. Asa am aflat ca iubita mea se maritase la scurt timp dupa ce plecasem eu cu „inginerul” (el imi deschisese) si ca era gravida deja cu acesta. El stia ca eu sunt un var de-al ei care o ii inapoiaza o datorie mai veche. Asa am inteles eu de ce a cumparat terenul doar pe numele ei. Cu banii mei. Si cu creditul pe care tot eu il plateam acum. Ea nu a iesit din casa si nici nu mi-a mai raspuns ulterior la telefon. Socul a fost atat de mare pentru mine, incat am lasat totul la usa lor si am plecat de nebun prin oras. Nu am fost bun de nimic mult timp. Nu m-a mai interesat nimic, nu m-am intors in Germania si am pierdut locul de munca de acolo. Intre timp, acumulam datorii la credit. Cand mi-am mai revenit, am incercat sa discut cu ea sau cu inginerul pentru a-mi recupera parte din bani sau macar pentru a le transfera creditul. Nu am mai dat de niciunul. S-au mutat din oras, iar terenul l-au vandut… Ulterior am aflat ca au plecat in Spania.

De aceea va scriam inca la inceptul acestor randuri ca sunt nedumerit: cum de exista astfel de oameni pe pamant si acesta ii poarta ca pe oricare altii?”

Pe vremea cand lucram la un ziar de limba romana din diaspora, primeam la redactie scrisori cu povesti de viata. Cateva dintre ele m-au impresionat si le-am pastrat in tot acest timp. Ele au fost publicate la vremea lor, iar azi, dupa aproape 10 ani, sunt la fel de actuale.

Anunțuri

4 păreri la “Scrisori din diaspora (7)

  1. …ei nu o sa termine bine ,într-o zi or sa dea peste cineva ce le va ,,răsplăti” fapta, iar tînarul a primit o lecție care , chiar nemeritată, o să l facă mai tare ! Viața nu este o poveste cu oameni Frumoși și zîmbitori ! Există minciună ,boală, moarte …

    Apreciază

  2. …daca totul este adevarat ,ceea ce este cutremurator de nedrept pentru acest tanar de buna credinta ,de ce nu se dau numele acestor escroci …ca altfel nu pot fii numiti ,sa-i poata cunoaste o lume intreaga si sa fie huliti de toti!….De ce sa mearga mai departe in viata fericiti ,calcand pe nefericirea bietului suflet credincios??….trebuie sa aiba asupra lor mereu stigmatul tradarii,josniciei ,asa fel incat lumea sa-i recunoasca peste tot oriunde s-ar ascunde!…In numele justitiei dati va rog numele si orasul de unde sunt acesti escroci…altfel inseamna ca nimic nu-i adevarat in care sa creada cititorul!

    Apreciază

  3. Extraordinar ce povești de viață au unii oameni! Iar când ești departe de casă, e și mai greu; am simțit greutatea asta pe pielea mea, dorul de „acasa” este imens. Dar să te întorci și să găsești astfel de surprize, trebuie să fie insuportabil…

    Apreciat de 1 persoană

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s