O calatorie… obisnuita

Iesirile noastre din casa sunt aventuroase, indiferent de unde si cum au loc ele, asa cum v-am tot povestit. Cand iesim cu masina, aparent e mai simplu, pentru ca Alex si Teo (cei mai mari) beneficiaza de scaune auto, cu centuri zdravene, design ergonomic si huse rezistente la curse lungi, iar Roby are cosuletul sau de cand era mic, inca neajungand la 13 kilograme. Ultima noastra calatorie de acest fel a avut loc recent, dar lucrurile nu au evoluat asa de lin precum preconizasem noi.
Ne-am trezit de dimineata (cu jumatate de ora inainte sa sune ceasul), in timp ce auzeam ca prin ceata, pe trei voci:
– Mamiiii, tatiiii cand plecam in excursie?
– Mami, dormi? De ce dormi?
– Hai, tati, ca e tarziu, uite noi suntem gata.
Si erau. In pijamale si incaltati in adidasi, sareau in jurul patului nostru, iar mezinul Roby, pentru eficienta, se urcase direct in pat.
Trec peste detaliile micului dejun, ale finisarii bagajelor si ale echiparii copiilor. Cert este ca nici nu se facuse bine ora 13, ca noi eram gata. Am respirat usurata cand ne-am vazut cu totii in masina. Aveam in fata numai 150 de kilometri, asta stiam. Ce nu stiam era in cate ore vom reusi sa ajungem la destinatie.
Primii 10 kilometri, toata lumea tace ingrijorator. Banuiam ca se uita pe fereastra, cand m-am trezit cu o manuta jucandu-mi-se in par si cu alta tragandu-mi centura. Noroc ca nu eram eu la volan. Roby se descaltase si se “scursese” efectiv din scaun, desi legat in centura, si statea in picioare. M-am speriat. Prima oprire. Am dezbatut problema: cei mari trebuie sa imi spuna ce face Roby, Roby trebuie sa inteleaga ca nu are voie sa iasa din centura in timpul mersului. Aparent, toata lumea si-a insusit critica. Roby a revenit la locul lui, legat si mai strans. Dadea din picioare nemultumit.
– Roby, nu mai da din picioare ca ma deranjezi, se trezi Alex imbufnat.
Roby da si mai tare. Incepe si Teo. Alex striga la ei:
– Ma doare capuuul, liniste!
Incerc sa-i calmez. Alex imi spune ca face pipi si ca de aia il deranjeaza fratii lui. Oprirea numarul doi. Nu se mai inscrie nimeni la pipi. Intre timp, Roby mai scoate un picior din scaunel. Incep sa ma crispez, dar nu e cazul, de-abia am parcurs cativa kilometri. Comentez cu tati necesitatea cumpararii unui alt scaunel de masina, pentru Roby. Tati imi sugereaza sa vad modelele de la bebelas.ro mai intai, pentru ca si pe celelalte tot de aici le-a cumparat si sunt foarte fiabile. Ma inveselesc, mai ales ca o cumparatura nu vine niciodata singura si sigur mai gasesc si alte lucruri pentru copii. Pornim iar. Copiii se iau la harta si-s arunca jucarii unul altuia. Teo le aduna pe toate si cu o miscare dibace, le arunca in spate, in portbagaj. Roby incepe sa planga, Alex se supara si se lanseaza in dojeniri interminabile la adresa lui Teo care gaseste cea mai la indemana metoda sa scape:
– Mi-e foame. N-am mancat nimic de poimaine!
Roby prinde ideea din zbor si-l completeaza:
– Mancareeeee!
A treia oprire in prima parcare.
Noroc ca suntem pregatiti: gutari reci, sandviciuri, fructe, apa. Improvizam un picnic. Copiii se arata entuziasmati de oprire, uita de foame si incep sa alerge.
Alex vine langa mine si dupa declaratii lungi de dragoste, aflu si motivul acestui acces de dragalasenie, nu inainte de o introducere fara nicio legatura:
– Mami, pe aici sunt ursi carpatinari?
– Ce sa fie?
– Uf, ursi… sau daca nu, macar o apa unde sa mergem cu pescuita
– Nu sunt nici ursi, nici lac sau rau unde sa pescuiti.
– Ce pacat, dar – si aici trecu la subiect – macar ceva dulce natural imi dai sa mananc?
Pana la urma negociem si primeste o banana.
Ne urcam in masina. Teo e mai rapid si ajunge inaintea lui tati la volan unde se pune pe claxonat. Refuza sa se dea jos, asigurandu-ne ca va conduce el si ne cere cu insistenta sa inchidem usile ca “pornim”. Reusim destul de greu sa-i aranjam la loc in masina. Pornim. Oprim. Alex protesteaza ca nu e in scaunelul lui. Din greseala, le schimbasem locurile celor mari. Nu parcurseseram nici jumatate din drum.

scaun chipolino bebelas

Scaunel Chipolino Domino 2014 champagne

Au mai urmat cateva opriri cauzate de diferite doleante (din acelasi repertoriu: pipi, sete, foame, plictiseala, oboseala…). Alex inclusiv ne-a cerut sa oprim ca el e obosit si ar vrea sa doarma, insa, pana cand sa ne dumirim noi ce vrea de fapt, a adormit in scaunel. Am oprit (iar) ca sa i-l reglez pentru somn. Treptat, a adormit si Teo, numai Roby nu-si gasea locul.
La intoarcere, peste doua saptamani, am facut acest drum in conditii similare, dar Roby a fost mai linistit pentru ca intre timp i-am comandat si cumparat si lui un scaunel de masina de la bebelas.ro. Am ales modelul Chipolino Domino 2014 champagne, recomandat pentru copii cu greutatea 9-36 kg si care se transforma in inaltator, fiind dotat cu centura de siguranta cu prindere in 5 puncte. Asa il vom putea folosi, ca si pe celelalte doua, pana cand copiii nu vor mai avea nevoie deloc de scaunele de masina. Practic, inca o problema rezolvata rapid si comod la un pret foarte accesibil (a fost mai ieftin decat ce am vazut prin magazinele de specialitate prin oras).
Chiar daca opririle au fost destul de dese si nevoile celor mici la fel de insistent exprimate, Roby a calatorit mai comod, nu a mai putut scapa din centuri si si-a facut si el portia de somn alaturi e fratii sai, ceea ce ne-a oferit si noua o bine-meritata pauza, timp in care chiar ne-am auzit unul pe altul si am reusit sa schimbam mai mult de 10 fraze fara nicio intrerupere.

(sursa poze: site-ul bebelas.ro)

Anunțuri

O părere la “O calatorie… obisnuita

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s