N-o sa crezi de cine m-am indragostit…

Cand m-am indragostit de ea, nici nu visam ce odisee ma asteapta!

De altfel, fiecare poveste de dragoste este imprevizibil de frumoasa sau… aventuroasa, asa ca stravechiul “carpe diem” este poate cel mai bun sfat pe care ar putea sa-l primeasca indragostitii. Asa si eu. Indragostit si fericit, fara sa vad mai departe de ziua de azi, mai ales ca as cam avea nevoie de ochelari. Ea, insa ii are. Si sunt sic, ii vin bine, din ce pot sa vad eu. Ii poarta cu eleganta, mai ales ca are mai multe perechi ale caror rame sunt asortate la culoarea posetei. Sau a pantofilor.

Hmm… ma feresc sa va vorbesc despre cum e ea si asta pentru ca dragostea mea o invaluie si estompeaza detaliile nesemnificative. Dar si pentru ca vocabularul meu e asa de mic si prapadit, incat orice apreciere incompleta ar fi o jignire la adresa ei. A frumusetii, a inteligentei si al minunatului ei suflet.

Intalnirile noastre nu erau foarte dese la inceput. Pasii ne purtau in voie pe strazile si prin parcurile orasului. Comandam vreun suc la vreo terasa si ne uita Domnul acolo, cu sucul intreg in fata, vorbind, tinandu-ne de mana si alte chestii siropoase pe care femeile le adora. Imi placeau si mie, dar parca prea dura mult perioada asta de tatonare a terenului.

Nu stiam prea multe despre ea si familia ei, insa nici nu ma interesa. Exista si asta era tot ce conta. Imi placea asa cum era si credeam ca o cunosc. De aceea, cand la una dintre intalniri, fara prea multe discutii, m-a tarat dupa ea intr-o garsoniera cocheta din centru (despre a carei existenta inca nu-mi vorbise), am ramas fara cuvinte. Acolo, inevitabil, atmosfera a devenit incandescenta. Eram socat, fericit, pluteam, stiam ca ma iubeste si tot asa. De altfel, chiar ea mi-a cerut in mod insistent sa nu ii vorbesc niciodata despre asta. Pe mine nu ma interesa decat sa repet aceasta experienta incredibila, asa ca nu m-am obosit sa inteleg care e rostul acestei impuse taceri, mai ales ca as fi facut orice sa nu o supar. Urmatoarea intalnire a fost iar lunga si searbada fata de cea din garsoniera. Nu mai aveam rabdare, insa ea nu spunea nimic. Dincolo de ochelari, privirea sa nu mai avea stralucirea din ziua precedenta. N-am inteles nimic, noroc ca, la putin timp, ne-am intalnit, culmea, intamplator pe strada si cum fremata, am lasat balta vreo doi clienti si am urmat-o docil… Ochii sai frumosi capatasera refelxii noi, nuante nebanuite… de fapt, mi-am dat seama ca o priveam in ochi fara ca bariera ochelarilor sa ne mai stanjeneasca… Straluceau intens, captivant. Dupa ce ne-am despartit, mai nedumerit ca niciodata, nu am mai fost bun de nimic. I-am visat ochii toata noaptea. A doua zi, cand m-a sunat, imi doream asa de mult sa ne vedem, incat i-am propus, incalcand consemnul, sa ne intalnim direct la garsoniera. A facut o pauza, si dupa cateva secunde de gandire a acceptat fara alte comentarii. N-am luat in seama ezitarea ei, de altfel, ca orice barbat, nu sunt foarte atent la detaliile astea, sunt specialitatea femeilor si, oricum, nu le consider importante.

Cand am ajuns la usa fericirii mele, mi-a deschis repede si m-am strecurat inauntru. Am privit-o cu nesat, insa… ceva se schimbase… purta una dintre perechile sale de ochelari favorite, insa privirea ii era mata, fara adancimi… m-a derutat, mai ales ca, desi se straduia sa para relaxata, ii simteam incordarea. Nu o recunosteam si asta m-a facut sa ma simt stanjenit, desi decorul ma starnea.

M-a invitat protocolar si mi-a servit un suc, fara alte intebari. S-a asezat pe un scaun in fata mea si… ma privea. Eram din ce in ce mai nedumerit, nu intelegeam rostul comediei. Mi-a trecut prin cap ca ar fi bine sa plec. Insa nu am apucat sa-mi duc gandul pana la capat pentru ca am auzit niste chei in usa, apoi soneria. Am intrebat-o daca astepta pe cineva si nu mi-a raspuns. Dadea semne de nervozitate. O secunda, m-am gandit ca ma inseala, insa gestul ei prin care ma trimitea sa deschid usa, m-a linistit.

M-am ridicat alene si am rasucit cheia in broasca (ea inchisese pe dinauntru), dar cand am deschis am ramas inmarmurit!! In prag statea chiar ea, cu privirea-i electrizanta. Cand m-a vazut a tresarit si a murmurat ceva. Eu ramasesm nemiscat, in prag, fara sa o aud. Daca as fi vazut o fantoma si nu as fi putut fi mai afectat. M-a dat usor la o parte si a intrat. M-am intors si eu, cu teama si astfel am putut sa admir spectacolul in toata splendoarea sa. Doua femei superbe, identice, privindu-se in ochi, gata sa sara la bataie ca doua feline care-si disputa dominatia. O furtuna de trairi ameninta sa ma doboare.

***

Cele doua femei nu s-au incaierat, asa cum ma temeam eu. Nici macar nu au tipat una la alta. S-au asezat tacticoase si mi-au facut semn sa ma asez si eu. Incepusem sa inteleg. Ma intalnisem alternativ cu cele doua surori gemene, fara sa-mi dau seama. Credeam ca sunt indragostit de Ioana cea romantica, dar Elena cu priviri electrizante ma subjugase. In timp ce eu imi traiam dilemele si sentimentele contradictorii, fetele ma ignorau. Ajunsesera rapid la confesiuni lacrimongene. Ioana isi scoase ochelarii, iar Elena… isi dezvaluia secretele seductiei sale magnetice si-si scoase lentilele de contact colorate lentile colorate(ulterior am aflat ca si le cumparase on-line de la Optiness.ro, avand in vedere ca au pretul cel mai mic garantat si livrare gratuita pentru toti clientii, precum si o gama variata de branduri din care poti alege tipul de lentile de contact de care ai nevoie – colorate, lunare, zilnice, progresive etc, pecum si toate solutiile necesare pentru intretinerea acestora).logo optiness

Nu stiu cum de nu mi-am dat seama. O simtisem diferita, comportamentul ei era uneori altul, dar eu am fostorb.Insa dincolo de ceea ce credeam sau as fi vrut eu, erau ele, surorile. Si gandul asta m-a speriat de-a binelea. Cand Ioana s-a dus la bucatarie sa faca o cafea (inclusiv pentru mine), iar Elena s-a dus la baie sa-si curete si sa-si puna lentilele la loc, am profitat ca ramasesem nesupravegheat si m-am strecurat afara. Am fugit mancand pamantul. Aveam nevoie de timp sa inteleg ce s-a intamplat si sami dau seama ce vreau in continuare. Iar gandul imi zbura mereu la ochii Elenei. Si la lentilele de contact. In secret o admiram pe Ioana pentru curajul de a purta ochelari, eu tot amanam vizita la oftalmolog, dar acum lucrurile vor fi mai simple (macar din acest punct de vedere), caci imi voi cumpara si eu niste lentile de contactat progresive in functie de ceea ce imi va spune doctorul.

Povestea nu are inca un sfarsit. Au trecut doua saptamani de la aceste intamplari. Inca nu am avut curajul sa o sun pe Ioana sau sa ma intorc la acea garsoniera (a amandurora ma gandesc, din moment ce ambele aveau cheia). Nici ele nu m-au cautat. Sufar si nici macar nu mi-e clar dupa cine.

Cu toate acestea, exista si o schimbare in bine in viata mea: acum vad mai bine situatiile in care ma aflu. Deocamdata, doar la propriu. 

(sursa poze: site-ul optiness.ro)

Anunțuri

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s