Furia mea cea de toate zilele

Fiecare dintre noi este un micro-cosmos unic de experiente, sentimente si emotii. Fiecare isi intelege propria realitate dintr-un punct de vedere nu intotdeauna usor de asimilat de catre ceilalti. In general, gradul de sinceritate fata de sine si de cei din jur, de acceptare si de cunoastere a sineului, de reprimare si exprimare a sa este in legatura directa cu circumstantele individuale (educatie, experiente, anturaj). Epoca moderna ne invata (in practica, pentru ca bibliotecile sunt pline de carti intelepte) ca nu e bine sa aratam ce simtim. Nu e bine sa fim noi insine si, prin urmare, nu e bine sa ne exprimam sincer, aceasta fiind o dovada de slabiciune din partea noastra si, in acelasi timp, o bresa in sistemul de aparare. Suntem practic, fortarete mobile care interactioneaza doar din spatele zidurilor de aparare si orice tentativa de „a lasa garda jos”, daca se soldeaza cu esec, in loc sa ne incurajeze sa pasim mai departe pe acest drum, ne inchide si mai tare intre propriile ziduri; aici, amalgamul de emotii si trairi, fara sa poata respira, ajunge, la un moment dat, sa ne imbolnaveasca, sa ne sufoce si, inevitabil, sa preia controlul.

De aceea, fugim mereu de noi insine si preferam mastile, mai ales in comunicarea virtuala. In on-line e mult mai usor sa pari ceea ce nu esti, sa palmezi emotiile si sa te prefaci. Sa traiesti viata cuiva inventat, dar sa vrei sa faci parte dintr-o comunitate cat mai reala si mai sincera, atunci cand tu nu esti asa. Contradictie in termeni. Solutia este sa iesi! Sa iesi din on-line, sa iesi din propria fortareata si sa devii ceea ce esti: un om liber, liber sa fie el insusi si liber sa-si exprime si sa-si cunoasca emotiile si sentimentele. O astfel de solutie propune comunitatea atipica Komunomo, care sprijina formarea comunitatilor on-line pentru ca ele sa devina comunitati off-line. In spiritul acestei idei am creat recent in cadrul Komunomo comunitatea „bloggeri brasoveni” pentru ca, dincolo de granitele Internetului, sa ne reintoarcem la cei care suntem si sa ne redescoperim. Cu toate emotiile noastre, caci acestea sunt cele care ne definesc ca oameni.

Emotiile sunt importante pentru experienta noastra de viata si pentru modul in care ne relationam cu exteriorul (ceilalti oameni, natura), dar si pentru modul in care ne raportam la noi insine. Obisnuiti insa sa le ascundem, sa le ignoram si sa le tratam ca pe ceva rau, am ajuns in punctul de a trai la persoana I experienta Turnului Babel. Si asta este, intr-adevar, rau (fac o paranteza pentru a sublinia ca termenii sunt relativi, ca binele si raul sunt, de asemenea, componente de baza ale vietii noastre).

Nu exista o granita foarte clara intre emotii, ele se manifesta impreuna, amestecate si, asa cum am spus, negarea si reprimarea lor ne indeparteaza de noi insine, dar si de cei din jur, daca nu reprezinta doar etape in modul in care le infruntam. Nu m-am exprimat bine. Nu trebuie sa infruntam nimic. Trebuie ca, in urma unui proces mai lung sau mai scurt, sa le acceptam. Sa le primim, sa le traim, sa le constientizam ca fiind ale noastre, parte integranta din propria fiinta si instrumente de cunoastere.

Dintre toate emotiile, durerea este pentru mine cea mai puternica, dar si cea mai complexa. Ea are 5 etape obligatorii, nu neaparat in aceasta ordine: negarea, furia, negocierea, depresia, acceptarea. Intelegerea si trairea fiecarei etape in sine este calea spre vindecare si echilibru.

Dintre cele 5 etape, furia, ca emotie primara, ma afecteaza cel mai mult.

As defini-o ca fiind o stare/reactie emotionala pe care o simt atunci cand percep stimulii externi ca actionand pe nedrept, cu rea intentie, impotriva mea ca individ sau chiar impotriva intregii societati. Asociez furia cu incercari de anihilare a sursei sale, fie ca acestea se rezuma la nivel mental sau verbal, fie ca le pun in practica – prin actiuni mai mult sau mai putin pasnice. Astfel, ma surprind tipand sau stand incruntata si incordata, facand planuri de razbunare sau amenintand, timp in care furia imi afecteaza gandirea si echilibrul. Practic, in primul rand, stiu ca trebuie sa-i inteleg cauza (De ce sunt furioasa?) pentru a scapa de sub dominatia sa. Indata ce gandirea rationala „pune la zid” aceasta cauza, furia se diminueaza, locul sau fiind luat de nevoia de a reactiona, dar nu sub impulsul ei direct.

De exemplu, cand sunt acuzata de ceva ce nu am facut (sau am facut mai putin bine decat se astepta de la mine, fara insa sa fi provocat o nenorocire), prima mea reactie este furia. Pe care o exteriorizez sau o reprim, insa nu intotdeauna o analizez. Iar asta imi aduce suferinta in plus. Plang si ma simt neinteleasa si ganduri negative iau locul ratiunii… Atunci intru pe Internet si persoana aceea inventata imi ia locul, scriind si postand in locul meu in comunitati virtuale, cautandu-mi, absurd, dreptatea. Gasesc cateva clisee consolatoare si alte persoane inventate, in spatele carora nu stiu cine se ascunde si care m-ar ajuta doar daca ar fi langa mine, daca mi-ar fi prieteni reali, nu doar profile. De aceea, cel mai puternic mesaj din on-line este sa iesim in off-line!

Recunosc ca eu ma infurii des si nu numai ca ma manifest, dar chiar si reactionez sub impulsul acestei emotii care se dezlantuie cu atat mai mult, cu cat am sentimentul ca nedreptatea sau rautatea indreptate impotriva mea (a familiei mele, a grupului din care fac parte, a societatii  etc) este mai mare. In ultimul timp insa am inceput sa ma straduiesc sa imi dau seama ce se intampla, ce simt, sa identific emotia. Uneori, chiar daca nu se exteriorizeaza, simt ca ma arde in interior si, desi mi-ar fi mai comod s-o ignor, fac eforturi s-o identific, tocmai pentru a actiona corect fata de mine si de cei din jur (se stie ca reactiile sub impulsul furiei sunt exagerate si, la randul lor, pot fi nedrepte). Apoi, incerc sa identific corect cauzele (nu intotdeauna avem dreptate cand suntem furiosi, in sensul ca stimulii externi care ne provoaca pot fi interpretati de noi ca fiind nedrepti sau rau intentionati iar, in realitate, acestia sa fie de cu totul alta natura). Apoi, incerc sa gandesc rational pentru a reactiona. Am scris mereu ca „incerc” pentru ca asta fac de fiecare data, chiar daca nu mereu cu succes. Insa acesta este drumul spre armonie, spre maturitate emotionala si spre cunoasterea despre care vorbeam. Pana la urma, masura in care reusesc sa fiu sincera cu mine insami, fara sa imi fie rusine de emotiile primare (sau complexe) prin care trec confera valoare umanitatii mele; imi da putere si siguranta de sine, dar si o viziune clara asupra realitatii (devenind astfel mult mai greu victima a manipularii).

Asta inseamna ca emotiile trebuie constientizate, exprimate si controlate. Pentru ca daca nu putem controla actiunile din exterior, putem insa controla reactia noastra la ele, atata timp cat reusim sa constientizam acest lucru. Pana la urma, este necesar ca, dupa constientizarea furiei si a cauzelor sale, sa revenim la noi insine, caci intotdeauna raspunsurile se afla in noi.

Intre sine, realitate si virtual, emotiile sunt haituite, ascunse sau negate. Intr-o lume mai buna si mai frumoasa in care vrem sa traim, reintoarcearea noastra la ele este o conditie sine qua non.

Ganduri scrise pentru SuperBlog 2014.

Sursa poze: komunomo.com, energyhealersteve.com, psychologies.ro