Mesaje cu farmec

La intalnire, unghiile mele aveau farmecul de inceput al sentimentelor, cand, in ciuda efervescentei, stii ca ti-ai gasit locul, in sfarsit. Ca esti acasa, cand esti cu el. Aveau culoarea caramelului dulce („Honey, I’home”) pe care aveam sa-l savuram impreuna in cafeaua ferbinte, in serile reci dintre toamna si iarna. Mi-a sarutat fiecare unghie si m-a intrebat „cu ce le asortezi?”, iar eu i-am raspuns pe tonul usor penibil al oricarei indragostite: „cu tine, cu iubirea mea, cu bucuria de a ma fi regasit”, si mi-am strans picioarele sub banca, sa nu vada ca si cizmele aveau aceeasi culoare. „Stii ca ai Farmec?”, mi-a zis. Asa ca i-am raspuns cu o intrebare: „De unde stii ca e oja Farmec?”. Nu stia, insa eu stiusem de la inceput ca mesajul mainilor mele vor ajunge la destinatie. Se uita siderat la ele, neintelegand cum unghiile imi lucesc atat de intens, insa eu stiam ca doar o manichiura atenta, la o saptamana, o oja buna si un gel TopCoat, tot de la Farmec, explica acest mister. Si imi venea sa rad si sa aplaud si sa-i arat lumea cu degetele mele de caramel.

 

Insa nu a fost asa de la inceput. Cand m-a luat de mana prima data, pe langa tresarirea dictata de emotie, am avut o strangere de inima. Mainile mele erau triste, manichiura neglijent facuta, lacul de unghii sarit pe alocuri, nococ ca era transparent si nu se observa imediat. Si asta pentru ca mainile spuneau povestea sufletului: indurerat, singur, chinuit, zbatandu-se in haul propriilor ganduri triste si experiente nefericite. In schimb, mana sa era calda si primitoare, mangaierea timida si ocrotitoare. Aveam sa i-o spun mai tarziu: „eu m-am indragostit de mainile tale, nu de tine”, iar el avea sa-mi raspunda oarecum jenat: „eu ti-am iubit mainile… mai apoi”. Insa stiam la ce se refera si ii dadeam dreptate. De fapt, renuntasem la lupta si treceam inerta prin viata. Iar el a reusit sa ma trezeasca din somnul meu chinuitor doar luandu-ma de mana.

Atunci m-am smuls din imbratisarea electrica a degetelor si am schimbat subiectul. Nu voiam sa-l gonesc, dar nici nu voiam sa ma vada asa cum eram, sa-mi simta sufletul in liniile palmei si sa-i citeasca mesajele in culoarea unghiilor (sau, mai bine zis, in lipsa ei).

La urmatoarea intalnire, simteam ca merg mai usor. Si manile se miscau liber, stersesem lacul sarit  si imi facusem manichiura. Ma uitam la ele si simteam cum palpita, cum au viata proprie, cum au vointa proprie. Frematau, apucau lucrurile si le lasau, desenau in aer gesturi neregulate, patrunse de o bucurie mare, care contopise tot ceea ce credeam eu inainte despre mine si viata mea. Am stiut atunci ca mesajul lor trebuie sa fie in continuare cel al sufletului, un suflet insa impovarat de dulcea porunca a iubirii.

Asa a inceput povestea unghiilor cu Farmec.

farmec your hignessDupa ce cu o zi inainte imi admirase oja caramel, la urmatoarea intalnire a reusit sa ma surprinda. Mi-a facut o mica declaratie de dragoste oferindu-mi alta oja din gama lacuri Farmec Collection 2014. Un albastru profund, majestuos („Your Highness”) pe care unghiile mele l-au primit ca pe un omagiu. Rochia pe care am imbracat-o in seara aceea, la petrecerea la care ma invitase, isi reflecta apele sale albastre dantelate cu nuante de negru in oglinzile degetelor mele victorioase. Insistase el sa-mi faca manichiura, asa ca lacul de unghii ajunsese si pe pantalonii sai si in palmele mele. Se jucase intr-un acces de entuziasm, iar eu imi iubeam mainile mai mult decat oricand, caci purtau pe unghiile lacuite nenumarate dovezi de dragoste, stangace, dar sincere.

farmec santafarmec dark sideSingura umbra in inceputurile noastre a fost cand el a trebuit sa plece pentru cateva zile. Desi am vorbit mereu la telefon, ma simteam nedumerita si nu-mi mai gaseam locul. Mi-am sters cu greu atunci lacul rosu viu si persistent („Santa’Here”) pe care aveam sa-l asortez la petrecerea Craciunului si mi-am vopsit unghiile cu atentie, in ideea de a-mi regasi partea puternica si independenta, cu nuanta curajoasa a depasirii de sine („Enjoy Your Dark Side”), simtindu-ma libera sa pun la zid destinul cu un deget negru stralucitor ca sa stie ca de acum nu mai are cum sa ma invinga. oje farmec3Pana in seara insa, indarjirea mi s-a domolit, iar unghiile s-au luminat datorita lacului gri perlat („It’s Freezing Out There”) – pentru ca mi-era rece in suflet fara el. Si cum timpul se dilatase in asteptare, mi-am permis un mic capriciu, acela de a-si primi mesajul incalcit, precum erau si gandurile mele. Asa ca, dupa ce lacul s-a uscat pe unghii, am apelat la secretul meu pentru o manichiura unica: am inmuiat fiecare unghie in spirt, dupa care am lipit bucatele mici de ziar pe ele, pe care le-am presat. Dupa ce am indepartat ziarul, unghiile mele purtau si mai multe mistere, si mai multe mesaje cifrate…

Cand el s-a intors, s-a intors si sufletul meu catre bucurie si sarbatori. Asa i-am dezvaluit cum unghiile mele, mesagere neobosite, ajunsesera sa para ca framantasera aluatul tuturor povestilor de dragoste.

farmec tree srockfarmec go get themApoi, le-am vopsit folosind doua nuante de verde, cu modele de flori de nea pe fiecare, create in apa si aplicate cu rabdare, pentru ca bradul din casa era verde si mirosea a Craciun („Tree’s Rock”), dar si pentru ca inima, saraca, haituita de atatea emotii, imi spunea „Go Get Them, Girl”.

Ma hotarasem sa aleg bucuria si mesajele de lumina pe care sa i le trasmit mereu cu aceeasi emotie, incantare si inocenta. Si culori stralucitoare, culese din tendintele sezonului rece al acestui an si din preaplinul de oferte ale companiei mele de suflet, Farmec.

oje farmec 3

Sursa poze: farmec.ro, divahair.ro

 

Articol scris cu pasiune pentru lacurile de unghii ale sponsorului Farmec din cadrul SuperBlog 2014

Anunțuri

4 păreri la “Mesaje cu farmec

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s