In asteptarea zapezii

Vine iar. Este sigur, nu incape indoiala. Acum 30 de ani inca mai stateam cu sufletul la gura, intrebandu-ma in fiecare dimineata cu roua cristalizata: „Acum, gata? Vine? Mai intarzie?” Doamne, ca mult mai dura si rabdarea mea tare mica era… Si uneori se lasa atat de mult asteptata, incat talpigele lucioase straluceau ca oglinzile de la atata curatat in pana la sosirea ei. A zapezii! Aveam doua sanii. Copil privilegiat. Una grea, din lemn gros, facuta de vreun strabunic si mostenita de la tatal meu. Intarita cu fier, sa alunece mai bine. La derdelus, coborarea era mereu prea rapida si prea greu de controlat. In schimb, urcarea era aproape imposibila. Sania cantarea cel putin de doua ori mai mult ca mine. A doua sanie era din metal rosu, subtire, cu sipci de lemn lacuit. O idee mai usoara, o idee si mai greu de strunit. Cand ieseam in parc, de-abia reuseau parintii sa ma plimbe cu ea si mai si cadeam de nu stiu cate ori. Iar eu tare ma necajeam ca nu e mai usoara si ca nu ma pot lega de ea, sa fim una si sa nu ma mai piarda pe drum.

Copiii mei se uita si ei, la fel ca mine altadata, pe alt geam, dar catre aceeasi roua inghetata, cu inima mica si nerabdarea mare. „Mami, esti sigura ca ninge?”

„Absolut, insa mai avem putin de asteptat, e abia toamna”…

„Asteptam, noi, dar degeaba asteptam daca nu ne si pregatim”.

Fireste ca ne pregatim, cum sa nu te pregatesti de cel mai solicitant si mai emotionant anotimp? Avem ghete groase, pantaloni matlasati, paltoane, manusi (plus schimburi), fulare si tot asa.

„Mami, esti sigura ca nu ne lipseste nimic?” intreaba cel mare.

Eu as fi destul de sigura, dar, acum ca ma intreaba, am inceput sa am indoieli… ca orice parinte, ma impacientez preventiv cand aud cuvantul „lipsa”.

„Of, chiar nu iti dai seama ca degeaba avem manusi, daca nu avem si saniute?”

Adevarul e ca prin aceasta asociere logica nu mi-as fi dat seama niciodata, dar am retinut ultima parte a intrebarii si cea mai importanta: saniute. Au avut anul trecut, sunt sigura, insa nu aveau spatar si nici centura (oare exista saniute cu centura?) si nu erau tocmai echilibrate. Deci, si daca le gasim in garaj, tot nu ne vor fi de folos. Si ar fi si pacat sa nu le cumpar saniute usoare, manevrabile si sigure, mai ales ca acum am de unde alege, nu ca acum 30 de ani! De exemplu, la bebecarucior.ro am gasit nenumarate modele, cu sau fara volan, cu frane sau cu alte accesorii. Mai ale spentru cel mic am ochit un model excelent, sania Alpen Gaudi Bambino, dintr-un plastic flexibil si la temperaturi foarte joase si cu centura de siguranta!!! (uite ca exista!), cu marginile ridicate pentru o stabilitate buna. Si are si husa daca vrem. Practic, ce-mi doream eu si nu aveam cand eram mica, dar acum ma bucur ca le pot oferi copiilor mei. Sa iesim impreuna la joaca si sa-mi amintesc, la propriu, de zapezile de alta data…

bambino_roz_alpen_big

Of, parca nici eu nu mai am rabdare, asa ca ne incurajam unii pe altii, cu nasurile turtite de geamuri reci, in diminetile cu roua de cristal: „Sigur vine, mai e putin si vine, noroc ca acum, chiar suntem pregatiti!”

Anunțuri

10 păreri la “In asteptarea zapezii

  1. Ce frumoasa e sania!! Exact asa cautam eu anul trecut pentru nepotul meu Matei!! Acum, ca e mare, are aproape patru ani, cred ca pot sa iau si una mai inalta putin, fara centura, nu? Te intreb pentru ca daca tu nu ai experienta la din astea…nu are nimeni.

    Apreciat de 1 persoană

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s