Am mai invatat o lectie

Oamenii judeca dupa aparente, asta deja stim. Dupa aparente am judecat-o si noi pe noua noastra colega. Mereu serioasa, niciodata cu zambetul pe buze, cu vorba putina, aproape soptita printre buzele stranse. Si desi ochii nu ii scaparau a rautate, atitudinea ei exagerata a reusit sa ne convinga pe toti ca este o persoana… indezirabila.

Nu a fost nevoie sa o izolam noi, se izolase ea deja, prefera ca in pauze sa-si petreaca timpul uitandu-se pe geam sau prefacandu-se ca are treaba cu mobilul. Nu de putine ori i-am surprins insa ocheade scurte catre grupul nostru vesel, al celorlalti, ocheade in care insa i se citea… tristetea. Ceva o determina sa se comporte asa, ceva ce insa nu venea din suflet, ci dintr-o circumstanta pe care, pe masura ce trecea timpul, imi doream tot mai mult s-o descopar. Nu stiu, curiozitate, intuite sau, pur si simplu, privirile ei furise sau totul la un loc m-au impins sa-mi iau inima totusi in dinti, sa trec peste prejudecatile si judecatile grupului si sa incerc ca sa ma apropii, cu garda jos, de ea. Si nu cunosc metoda mai buna de topit gheata dintre doi oameni decat umorul si voia buna. Asa ca am pus la bataie tot arsenalul meu de glume, nu neaparat bune, dar caraghios povestite – daca e sa ma iau dupa rasul sanatos, in cascada, cu gura pana la urechi, al celorlalti. Insa ea… doar o grimasa, o strambatura si… pe masura ce ma dezlantuiam, eforturi sustinute de a-si pastra masca. Nu puteam sa inteleg nici sa ma pici cu ceara. Si atunci, am hotarat sa arunc in lupta arma mea imbatabila, ultima resursa, cea mai proasta si mai seaca gluma, dar care, invariabil, straneste ras si comentarii. Si-i zic: „Stii cum raspunde James Bond cand il intrebi cat e ceasul? Cinci… patru fara cinci!!” Si numai ce o aud izbucnind intr-un hohot de ras nestavilit, cu lacrimi in ochi, de toata lumea incetase orice activitate si ne privea siderata. Insa cea mai siderata am fost eu, caci atunci, instantaneu, am inteles de ce ea se ferea de noi toti. O problema relationata cu cabinetul de stomatologie: ii lipseau doi premolari. Iar asta o complexa atat de tare, incat ii schimbase felul de a fi, ii schimbase viata si o obligase sa se comporte ca o sociopata.

Intelegand ca i-am descoperit secretul, a renuntat sa se mai ascunda si mi-a povestit, rusinata, necazul ei. Era speriata, se angajase relativ recent, asa ca nici prea multi bani nu avea si nici nu stia exact la ce clinica sa apeleze. Era clar ca avea nevoie sa-si recapete viata inapoi, iar pentru asta nu era nevoie decat sa inceapa corect demersurile pentru a-si face implant dentar. Dupa parerea mea de neavizata, dar de om care merge cu sfintenie la dentist, cu doua implanturi dentare, zambetul ei ar fi devenit fermecator.

implant dentar

I-am povestit pe scurt aventurile mele cu dintii si i-am vorbit si de Cris Smile, clinica la care incepusem de ceva timp sa merg. Si i-am exemplificat rezultatele zambindu-i cu totii dintii. A bufnit-o iar rasul, insa am simtit cata usurare i-a adus discutia noastra.

Cum spuneam, judecam oamenii dupa aparenta. Ma rog, rau este, in primul rand, ca ii judecam. Cu atat mai mult, fara sa stim nimic din motivatiile care stau la baza atitudinii si a reactiilor lor. Mai mult decat faptul ca am redevenit un colectiv si ca noua noastra colega s-a integrat rapid, eu am invatat o lectie. Pe care sper sa nu o uit curand.

Anunțuri

O părere la “Am mai invatat o lectie

Tu ce parere ai?

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s