„Întotdeauna frumuseţea interioară este cea pe care noi toţi o vedem pe chip. Dincolo de o faţă frumoasă există o poveste, un destin pe care doar cei norocoşi îl descoperă. Mă bucur că am ocazia să răsfoiesc filele de poveste ale vieţilor acestor modele superbe care îmi vor prezenta creaţiile în cadrul evenimentului de la Brașov – În Pași Rotunzi. Toate creațiile mele, prezentate în acest eveniment, vor fi dăruite modelelor care le vor purta. Este o reală plăcere să fiu parte a acestui eveniment.” – Doina Levintza.

„Cred că în viață nimic nu este întâmplător, iar întâlnirea cu organizatorii evenimentului În pași rotunzi a apărut cu un scop în viața mea. Sunt foarte încântat să am ocazia să colaborez cu aceste modele minunate cu o frumusețe aparte, un exemplu pentru noi toți. Iubesc frumusețea, dar mai ales frumusețea sufletului și mă bucur să mă alătur acestui eveniment unic în România. În mod cert, colaborarea nu se va opri aici, iar cel mai important este să privim dincolo de trup, dincolo de chip, direct în sufletele oamenilor.” – Cătălin Botezatu

„Am inițiat acest eveniment cu scopul creării unei bucurii a incluziunii sociale. Din experiență, pot să afirm că schimbarea se produce numai în urma interacțiunii dintre oameni. Oferim ocazia unor modele cu dizabilități să fie mesageri ai acestei categorii. Blândețea țesăturilor, armonia culorilor și măiestria designerilor sunt cele mai potrivite instrumente pentru susținerea solidarității sociale.” – Daniela Tontsch, președinte al Consiliului Național al Dizabilității din România.

in pasi rotunzi

Doina Levintza şi Cătălin Botezatu sunt doar două dintre numele cunoscute din moda autohtonă care şi-au anunțat susținerea şi prezenţa la Braşov, în cadrul primului festival de modă din România destinat persoanelor cu dizabilităţi, „În paşi rotunzi”, care se desfăşoară între  29 iunie (începând cu ora 18.30) şi 30 iunie, în cel mai mare mall din Transilvania – Coresi Shopping Resort.

Obiectivul acestui eveniment îl reprezintă, atât incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități, cât şi depăşirea barierelor mentale şi a prejudecăţilor autoimpuse. Prin modă, muzică, dans şi momente artistice unice vor fi promovate persoanele cu dizabilități, fără a fi excluse persoanele fără dizabilităţi asa cum, din păcate, se întâmplă uneori în societatea noastră, însă, tocmai invers. La ora actuală, în România există 750.000 de persoane cu dizabilităţi.

În cadrul primului Festival de Modă destinat persoanelor cu dizabilități vor defila 17 modele cu diferite dizabilități, dintre care patru băieți. Aceștia vor prezenta creaţii marca Doina Levintza, Cătălin Botezatu, Patuschinsky, Bya Fashion şi o colecție de accesorii Le Bebe.

„În Pași Rotunzi” este organizat de Consiliul Național al Dizabilității din România – CNDR, reprezentantul în România al European Disability Forum, în parteneriat cu Asociația „Pași Rotunzi” şi Bya Fashion.

Parteneri:

Coresi Shopping Resort
Medical Express
Mobility EasternEurope
InfoCons
Just Dance
Asociația Sf. Haralambie
MIREA DORIN și Emilia
Inna Schaeffler
Asociatia „Speranta pentru Copii”
Natasha Hairstyle Brașov
Cristina Timis Microblading Brasov
Alexandra Cretsolina,
www.le-bebe.ro

Parteneri media:

Consiliul Național al Dizabilității din România, prin vehiculul media
Observatorul.ro
Corona Press,
Transilvania News,
TEX FM,
Transilvania Expres
http://www.mytex.ro
Agerpres

Persoane de contact:

Daniela Tontsch, președinte al Consiliului Național al Dizabilității din România,
telefon: 0721.44.75.82, e-mail: danielatontsch@yahoo.com

Bianca Buca, jurnalist organizator, telefon: 0745.09.92.30.