Romanul SF „TENTORIA” semnat Sorin Banu va fi pe rafturile fEstivalului de cArte și muzică Brașov, găzduit în Piața Sfatului în perioada 21-24 iulie. „TENTORIA” este o poveste captivantă construită în jurul marilor întrebări ale omenirii legate de originea, destinul şi viitorul acesteia. Deşi romanul este încadrat în genul SF, el este deopotrivă şi o carte de aventură şi acţiune. Aşadar, profanii SF-ului nu trebuie să o ocolească.

TENTORIA - SORIN BANU

Spicuind din coperta cărții, ne putem deja face o imagine a ceea ce vom descoperi în acest roman:

Între secolele XXII-XXV se formează o noua națiune, tentorienii – o armată de oameni bionici creată inițial ca o soluție extremă pentru restabilirea păcii, însă care, cu timpul, devin mașini cu trup de om, însetate de sânge și putere.

Să aibă apariția acestei națiuni repercusiuni și în trecut?

Acțiunea se mută înapoi în timp, în anul 2019, la tânărul Cole, care trăiește o viață fericită într-o lume cu totul aparte: o Terra cu doar un petic de pământ înconjurat de un singur ocean vast și cu o populație de 12 milioane. Viața lui Cole se schimbă brusc, iar acțiunile teribile încep a se precipita într-o veritabilă goană la extrem, la limita supraviețuirii.

Sorin Banu va așteaptă cu drag la festival, la standul Libris.ro, cu un preț promoțional al cărții „Tentoria”, concursuri și cadouri.

Mai multe informații pe site-ul cărții, www.tentoria.ro,
și al Asociației Culturale Libris Brașov, www.libriscultural.ro

Imagini pentru comunicat pot fi găsite la acest link