De curand am nasit un bebe. Una dintre bucuriile vietii, aceea de a fi cea care sustine in brate un bot de om in prag de crestinare. Fiind baiat, l-am tinut eu, asa cum cere traditia. Trebuie sa recunosc ca am fost o nasa tare speriata, incepand cu emotiile de a-l tine astfel incat sa nu planga, pana la alergatura prin Magazinele Noriel, in cautarea celui mai inspirat costumas de botez, dar si a unui combinezon bebe potrivit atat pentru luna de iarna in care ne aflam, cat si pentru ocazia festiva, pai nu?
Desi ai copii si stii ce si cum legat de ei, desi nu au trecut decat vreo patru ani de cand cel mai mic a fost si el, la randul sau, crestinat, parca totul este diferit, nou, unic odata cu momentul inceperii slujbei de botez. Finul meu avea doua luni cand l-am botezat, dar energie cat pentru toata lumea. Neastamparat, dornic de miscare, mi s-a foit indelung in brate. Si, desi era iarna, cum v-am spus, mie imi curgeau transpiratiile in rauri fine de pe tample si le simteam cu mare precizie cum se strecoara pe sub haine, prin decolteu. Am schimbat des pozitia in incercarea de a-l linisti. Atat de des, incat, intr-un final, rezulta ca ma foiam mai mult decat e… Am avut chiar si o tentativa de a-i canta ceva la ureche, doar-doar s-o mai linisti, numai ca s-a uitat odata preotul incruntat la mine – cred ca ii faceam concurenta – asa ca mi-am inghitit acordurile. Si finutul, nimic. Nu avea stare si pace. Asta pana cand l-a apucat plansul. Si sa te tii atunci… Cu greu l-am dezbracat si i l-am inmanat parintelui sa-l boteze, cu si mai greu am resusit sa-l imbrac apoi in hainutele cele noi. Parca aveam doua maini stangi, parca niciodata nu mai avusesem un bebelus pe mana. Bunica paterna a copilului incepuse inca de pe la mijlocul slujbei sa-mi arunce lasere din ochi, de ma mir ca nu m-am taiat, incercand sa-i sustin privirile cu un zambet stramb, in timp de nepotelul ei ma punea la grea incercare in fata tuturor. Eu eram prietena cu nora-sa si de aceea onoarea de a-l boteza imi revenise mie si nu cui ar fi vrut dansa. Motiv in plus sa fie nemultumita de prestatia mea de nasa. Totusi, dupa biserica si pana am ajuns la petrecere, vazand ce frumos e imbracat micul crestin, in combinezonul lui mov electric si cat de linistit doarme dupa tot sportul din timpul botezului, parca s-a mai inmuiat si ea si chiar mi-a adresat cateva cuvinte din varful buzelor.
Cat despre petrecere, a fost una de pomina…, dar asta este, deja, alta poveste! 🙂
armonie acvatică 