Nu de putine ori, mai ales cand colindam Magazinele Noriel in cautare de cele mai potrivite jucarii pentru diferite ocazii, pentru noi sau pentru a le face cadou, copiii mei m-au intrebat cu ce ne jucam noi, parintii lor, cand eram mici. Aveam oare jucarii si noi? Si daca da, tot de la Noriel le cumparam?
Hehe, mi-ar fi placut mie sa fi existat Noriel si pe vremea copilariei noastre… Da, le-am spus, jucarii am avut si noi, fireste, insa total diferite fata de ce exista azi. Chiar daca, sa spunem, anumite concepte s-au pastrat, ele au evoluat atat de mult, incat imi dau seama ca, daca le-as privi cu ochii copilului care am fost, la inceput cel putin, cu siguranta, nu as sti ce sunt si cum sa ma joc cu ele.
Copilaria noastra, le-am mai spus, a fost una fericita. Am petrecut-o mai mult pe afara, chinuind jucariile pe care le aveam si asta pentru ca am fi vrut mai mult de la ele. Mai mult decat erau si puteau oferi. Papusile, de exemplu, nu stiau decat sa inchida si sa deschida ochii, in functie de pozitia in care erau asezate. Cel mult, cate una mai scumpa, plangea, pe baza de baterii. Cele de azi? Canta, mananca, inoata, cresc, interactioneaza…
Sau masinutele… pai cine auzise de masinuta cu telecomanda? Sfoara cu care trageam dupa noi masinile pe care ni le cumparau de la librarie parintii (acolo se gaseau jucariile) era telecomanda (asa cum noi – si aici fac o paranteza – eram, la randul nostru, telecomanda pentru televizioarele vechi, caci pe noi ne trimiteau parintii sa apasam pe butoane pentru a comuta intre cele cateva canale disponibile, dintre care majoritatea rusesti/bulgaresti/unguresti, in functie de ce tara vecina era mai aproape de unde locuiam).
Calculatoare? (nu mai zic orice alt gadget, precum tabletele speciale pentru copii) Deloc. Concept inexistent.
Lego? Da, cuburi de lemn. Nu se imbinau unele cu altele, desigur, iar tot ceea ce construiam era mai fragil decat o frunza in vant…
Jocuri educative? Pai sa vedem… Dacii si romanii si Nu te supara frate erau de baza. Nu era casa cu copii in care sa nu gasesti aceste jocuri.
Adevarul este ca fiecare generatie are parte de propria copilarie, de jucarii si jocuri pe care, daca privesti in urma la parinti sau inainte, la cei ce vin, cu greu le regasesti in totalitate. Si asta, dincolo de nostalgiile firesti, este totusi in legea firii. Totul se schimba, totul evolueaza. Probabil ca maine, nepotii mei se vor uita la jucariile de azi ca la niste… antichitati. Insa, si de asta nu ma indoiesc, le vor gasi la fel de interesante si de atractive…
armonie acvatică 