Pe masura ce trec anii, imi dau seama ca se adanceste prapastia de perceptie dintre mine si cei din jur cand vine vorba chiar… de propria-mi persoana. Din interior, in ciuda (sau poate tocmai datorita ei?) experientei, a lectiilor de viata (mai mult sau mai putin invatate), ma simt, ma percep, ma vad… undeva in prima parte a tineretii, intr-o zona fara varsta clara definita. Sau, mai bine spus, la varsta sufletului. Si atunci, pasii imi sunt sprintari, cutenzanta, proaspata, dorintele, indraznete. „Tineresti”. Nepotrivite cu anii. Pe care stau sa-i socotesc cu uimire, calculand cati s-au scurs de la anul nasterii si pana azi. Si ce daca? Vazuta din afara, imaginea mea trece prin „filtre” care-o deformeaza: imi stiti varsta, stiti ca sunt mama de ani de zile, stiti ce zice societatea despre femei… Deci, despre ce tinerete vorbesc eu aici?

Despre cea care nu se suprapune neaparat peste socotelile calendarului. Despre cea care se coace, fara a se trece, in soarele unui entuziasm si a unei pofte de viata dinamice, camuflata uneori de moderatie. Despre tineretea care si-a slefuit gusturile, alegandu-si un stil de viata propriu, cu care sa se identifice, cu ajutorul caruia sa faca slalom printre responsabilitati si obligatii, bifandu-le din mers. Despre tineretea care nu uita ca sinele nu trebuie lasat niciodata pe ultimul loc, chiar daca isi iubeste copiii, familia mai presus de el. Despre tineretea care nu uita sa se rasfete, macar din cand in cand. Ca o face precum o copila sau precum o doamna, este doar chestiune de stare. Ca da iama in galantarele primei cofetarii iesite in cale sau ca-si alege cu atentie si pasiune cele mai cool genti dama, iarasi, nu este decat modul de a spune lumii – sunt aici, dintotdeauna am fost si nici nu am de gand sa plec!

Cum spuneam, varsta din buletin? Pe cine intereseaza? Pe cei care ma privesc cu ochi critic din exterior, gandind ca am trecut de un anume prag (psihologic) si ca acum s-ar cuveni sa exersez mai degraba acreala de viitoare soacra cu trei nurori, si nu zburdalnicia uneori adolescentina adunata in buzunarele prea largi ale rochiei sau inghesuita – paradoxal – intr-un rucsac dama cu care indraznesc sa ma prezint in lume!

Stii ceva? Te provoc! Spune-mi, cum te simti tu in pielea ta si cum te percep ceilalti? Exista acea „concordanta” intre varsta fizica si cea sufleteasca?

Publicitate