Muzicieni din Germania, Elveția, Portugalia, România, dar și de pe continentul american și din Singapore au urcat pe scena sălii de concerte „George Enescu” a Universității Naționale de Muzică din București joi, 27 februarie, în cadrul primului concert extraordinar al anului 2020 al Orchestrei Internaţionale de Tineret „Muzica unește Europa”.

Sub bagheta tânărului dirijor Alexandru Ilie, tinerii muzicieni, împreună cu pianistul elvețian Abram Cortinas, solist, și concertmaestrul Sorin Dumitru, violonist, director al Liceului de Artă din Konstanz și profesor la Facultatea de Muzică din Trossingen, Germania, au interpretat lucrări ale compozitorilor W.A.Mozart, P.Warlok și P.I.Ceaikovski.

Programul artistic va fi susținut și la Ploiești sâmbătă, 29 februarie 2020, începând cu orele 19.00, pe scena Filarmonicii „Paul Constantinescu” din Ploiești.

Dacă în primii ani scopul proiectului a fost acela de a identifica tinerele talente, în 2020 pasul firesc a fost organizarea unor concerte extraordinare, susținute de câștigătorii celor 3 ediții, organizate din 2016 până acum, ale “Concursului Internațional de Vioară și Violă „Muzica unește Europa”.

Ca noutate a acestui an, doi dintre câştigătorii premiilor speciale ale “Concursului Internațional de Vioară și Violă „Muzica unește Europa” vor merge în Elveţia într-un stagiu de perfecționare de o saptămână alături de pianistul Abram Cortinas, iar alţi doi câştigători vor susţine în luna septembrie a acestui an două concerte în Germania, alături două orchestre din această ţară.

Proiectul a fost demarat în 2016 în cadrul Asociației „Muzica unește Europa”, ai cărei fondatori sunt Duglas Papanicu, facilities manager, prezent în piața de Facility Mangement  din anul 1996, membru MEFMA (Middle East Facility Management Association), speaker în cadrul Conferințelor Naționale de FM, lector pentru workshopuri organizate de Asociația Română de Workplace și Facility Management, trainer în diverse cursuri de FM, violonista Aida Papanicu, licențiată în filozofie și studii europene, cu studii aprofundate în domeniul eticii aplicate în societate, afaceri și organizații, laureată a numeroase competiții naționale și internaționale de vioară și violonistul Dorin Dumitru, stabilit în Germania de mai bine de 20 de ani, director al Liceului de Artă din Konstanz și profesor la Facultatea de Muzică din Trossingen, Germania.

„Muzica unește Europa” își propune să încurajeze și să contribuie la descoperirea cât mai multor talente, să promoveze și să stimuleze cele mai valoroase prezențe, asigurând un cadru propice pentru susținerea evoluției tinerilor interpreți. De asemenea militează pentru ideea creării oportunității ca tinerele talente din domeniul muzicii, indiferent de țara din care provin, să se întâlnească, să se cunoască și să împărtășească din experiența proprie celorlalți, în acest fel susținându-i ca împreună să construiască astăzi istoria pentru generațiile viitoare.

Aida Papanicu,

director de organizare al evenimentelor

musicuniteseurope.org

contact@musicuniteseurope.org

fb.com/muzicaunesteeuropa