Ultima proba a competitiei de primavara SuperBlog 2014. Acum e momentul meu, acum pot sa scriu despre mine. Despre mine in rolul principal! Sigur, nimic mai simplu. Hai sa va povestesc viata mea… Hmm… numai ca nu joc eu in rolul principal aici, ci copiii mei, Alex, Teo si Roby. Eu sunt personajul „cu tava” – protagonism putin la scena deschisa, multa munca in culise. Trec mai departe. O sa scriu despre meseria mea. Deocamdata, sunt mama full-time si oarecum gospodina. Ceea ce ma readuce in situatia de mai sus, niet rol principal. O sa scriu despre blogul meu. Doar eu sunt cea care creeaza totul aici. Oi fi, dar uite ca personajele principale sunt cele din povestirile si istorioarele mele. Sau, daca ma uit peste advertoriale, serviciile si produsele carora le-am oferit perspective diferite. Proaspete. Dar asta ar inseamna, de fapt, sa va spun despre ce fac, ce am, dar nu despre cine sunt…

headerSBTotusi, singurul scenariu valabil al carui rol principal pot sa-l joc este… da, chiar aceasta postare. Sunt eroul civilizator al propriilor mele ganduri, sunt Cosanzeana idealurilor nerostite, ce sa mai, un fel de zeita a celor 600 de cuvinte, imbatata de inaltimile unui Olimp virtual. Si de aici, din centrul universului realizez ca pot dispune de soarta tuturor. Cred ca sunt o zeita rea, asa ca ma hotarasc sa fur din harul celor mai talentati si nu ma incurc cu jumatati de masura, ma reped direct la primul blogger partener ce-mi iese in calea online-ului: Dana Lalici si invat ca trebuie sa fiu „cel mai important om din lumea asta”, apoi ii iau la rand pe Sorana Bordas (si-i rapesc toate „gandurile din cuvant”, dar si titlul de „gospodiva” anului – asa, ca pot!), pe Christian Hertzug (si-i iau si bicicleta in curs de achizitionare, dar ii ofer un scaun, care se va dovedi sprijin de nadejde in caz fericit de „cadere pe spate”) si pe Robin Molnar (caruia m-as oferi sa-i tin de urat in locul acela singuratic al inteligentei). Gasesc de cuviinta ca acum sunt suficient de inzestrata pentru a ma prezenta in toata splendoarea eclectica de care dau dovada in fata partenerilor media: am o slabiciune pentru Toate Blogurile si o necesitate arzatoare de a ma lauda in fata celorlalte reprezentante ale sexului frumos (si slab daca tin diete) – Mujer si Comunitatea femeilor senzationale, pentru a comunica intregii blogosfere cine am devenit.

Dar ca orice zeu care se respecta, ma inclin doar in fata propriei constiinte care ma trage cu nadejde de urechile-mi divine… Nu va fie teama, nu ma indrept asa usor, caut doar cum sa-mi fentez acest „amic” de cursa lunga si astfel hotarasc sa va ofer in compensatie parte din admiratia mea…

Si cum limitele fizice ale taramului meu sunt pe aproape, cred ca cel mai bine ar fi sa dispar din unicul meu rol principal si sa ma bucur in voie de prada tocmai la urmatoarea editie SuperBlog!

(articol inscris in competitia Spring SuperBlog 2014)