Matilda si Vienela m-au tras de maneca pana la tabelul lui Eddie, dupa care mi-au dat branci in cel de-al 37-lea joc de cuvinte:

Aproape te stiu…, mi-ai soptit cu precautie. Cum, cand tu iti esti tie insuti un necunoscut, fara nicio bruma de cunostere de sine, ai aroganta sa pretinzi, cu un licarit grotesc in ochi, ca m-ai cunoaste… Simt cum ti se arcuieste coloana, esti o felina gata sa-si insface prada. Eu… Furia imi aduce un torent rece de ganduri rele, menite a-ti curma indrazneala. Dar ceva ma retine. Poate speranta aia naroada ca ultimul tau dram de ratiune te va impiedica totusi sa-ti continui inutila incantatie. Aproape ca nu te mai stiu… mi-ai suierat apoi iritat. Ai gresit iar. Negarea propriilor intentii nu le curata catusi de putin de urmele vascoase ale prepotentei tale. Intre mine si oricine sta o lume, uneori necesara ca o cratima, alteori inutila ca un strigat in desert. Insa intre mine si tine stai chiar tu si cunoasterea ta.