Din lista aceea de „TO DO” ale carei elemente nu ajung mereu pe hartie, dar care exista undeva, in suflet, zilele acestea am mai bifat unul. E vorba de o dorinta marturisita in putine ocazii, pe care am framantat-o ceva timp, pana cand, brusc, am hotarat ca… acum este momentul! Si chiar a fost. Si uite asa am debutat in Catchy – like a woman, cel mai in voga proiect on-line de continut, la feminin, pe care il citim toate si la care aspiram (asa, ca mine) sa-i devenim parte integranta.

Primul meu articol publicat pe Catchy (initial sub forma de guest post) – De ce te-ai maritat? a ajuns in doua zile pe locul doi in topul celor mai citite articole recente, iar cel de-al doilea – Ti-a trebuit? Descurca-te!, a fost printre articolele din „Hot Topics”, asa ca imi place sa cred ca am inceput cu dreptul.

locul 2

catchy eu

Recunosc ca entuziasmul meu este la cote maxime, Catchy fiind prima revista online romaneasca premium-luxury in care continutul editorial, alcatuit de o vasta echipa de oameni de condei, are prioritate. Comunitatea din jurul acestui proiect, eminamente feminina +30, este cea care ii da consistenta si sens. Articolele publicate in Catchy surprind experiente si intamplari de viata, concluzii si constatari, uneori amare, alteori optimiste, dar mereu transmise cu sensibilitate si umor.

De-abia am inceput aceasta calatorie spre femeia care sunt si, in acelasi timp, spre inima cititoarelor, multe dintre ele aflate la primul contact cu textele mele. Inutil sa mai spun ca imi doresc sa emotionez, sa zgudui, sa bucur si sa sensibilizez si sa fiu prezenta cat mai des in sufletele lor, ori de cate ori rasfoiesc virtual filele Catchy.ro.

banner-print-1024x272

* titlul este o parafrazare a celebrei expresii spaniole „Desde Madrid al cielo” (De la Madrid, la cer) care are ca semnificatie faptul ca Madrid – capitala Spaniei – este un oras ca niciunul altul, dar a carei origine istorica nu este foarte clara, fiind, printre altele, atribuita reformelor lui Carlos al III-lea la sfarsitul secolului al XVIII-lea menite sa modernizeze orasul.

Reclame